Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:39 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acțiune la Costinești. Bunuri susceptibile a fi contrafăcute, confiscate

ro

14 Aug, 2020 14:05 860 Marime text
  • Dosare penale întocmite de polițiști.
În cursul zilei de ieri, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu reprezentanți ai A.N.P.C. Constanța, au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor antisociale din domeniul proprietății intelectuale și contrafacerii, în stațiunea Costinești.

Potrivit IPJ Constanța, în urma activităților, polițiștii de investigare a criminalității economice au întocmit 4 dosare de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, fiind ridicate bunuri susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de 7.350 de lei.

Totodată, polițiștii au aplicat 4 sancțiuni contravenționale, în valoare de 27.000 de lei, dintre care una la O.U.G. 28/1999 și 3 la Legea 12/1990.

De asemenea, reprezentanții A.N.P.C. Constanța au aplicat 10 sancțiuni contravenționale, în valoare de 60.240 de lei, dintre care 7 la O.G. 21/1992.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii