Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:33 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

71 de pacienți evacuați Ministerul Sănătății, despre incendiul de la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic-Maramureș

ro

15 Mar, 2021 09:42 1372 Marime text
  • Din primele informații transmise Centrului Operativ pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Sănătății, incendiul s-a manifestat într-o baie de la etajul al treilea al clădirii și a fost lichidat. În urma incendiului, nu s-au înregistrat victime.
În această dimineață, un incendiu a izbucnit, în urmă cu puțin timp, la una din băile situate la etajul III, al Spitalului de Psihiatrie, din Cavnic-județul Maramureș.  

Maiorul Alexa Gonczi Oana Cristina, purtătorul de cuvânt al ISU Maramureș, a declarat pentru ZIUA de Constanța, ca s-a intervenit cu trei autospeciale de stins incendiu cu apă și spumă, o autoscară, un echipaj de prim ajutor, o autospecială pentru victime multiple și două ambulanțe ale SAJ.

Nu sunt victime dar 71 de persoane au fost evacuate mai spune oficialul ISU Maramureș.

Oficial de la Ministerul Sănătății

Ministerul Sănătății informează următoarele cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic, județul Maramureș:

Din primele informații transmise Centrului Operativ pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Sănătății, incendiul s-a manifestat într-o baie de la etajul al treilea al clădirii și a fost lichidat. În urma incendiului, nu s-au înregistrat victime.

În total, au fost evacuați 71 de pacienți. După ventilarea spațiilor, pacienții au revenit în saloane.

Sursa foto: ISU Maramureș

Citește și: Incendiu la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic-Maramureș. Pacienți evacuați (galerie foto)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii