Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:45 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministerul Finanțelor extinde data limită de tragere a împrumutului de la Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru proiecte cheie în domeniul sănătății

ro

25 Mar, 2021 22:37 2210 Marime text
  • Guvernul României a aprobat în ședința de astăzi, 25 martie 2021, amendamentele convenite între Guvernul României şi Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD) prin schimbul de scrisori semnate la Bruxelles la 1 martie 2021 și la Bucureşti la 2 martie 2021 și prin Scrisoarea de amendament nr.5 semnată la Bruxelles la 1 martie 2021 și la Bucureşti la 2 martie 2021 la Acordul de împrumut (Proiectul privind reforma sectorului sanitar - îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei sistemului sanitar) dintre România şi BIRD.

În urma negocierilor dintre Ministerul Finanțelor și BIRD referitoare la restructurarea Acordului de împrumut în două etape, s-au convenit următoarele:
  • extinderea finală a datei limită de tragere de la 31 martie 2021 până la 31 decembrie 2024. Această extindere va permite finalizarea centrului pentru mari arși de la Timișoara și a procedurilor de achiziție de echipamente pentru radioterapie, precum și achiziționarea de servicii de proiectare pentru alte două centre în cadrul Spitalului județean Târgu-Mureș și în cadrul spitalului Grigore Alexandrescu din București. Lucrările de execuție a celor două centre vor fi realizate în cadrul unei finanțări adiționale, de 150 milioane EUR, aflată în curs de contractare cu BIRD;
  • actualizarea descrierii subcomponentei referitoare la centrele de arși, pentru a reflecta cu acuratețe activitățile care se finanțează în cadrul Acordului de Împrumut, în condițiile în care o parte din aceste activități vor fi incluse în finanțarea adițională, aflată în curs de contractare.
Acordul de împrumut dintre România şi BIRD, în valoare de 250 milioane EUR, destinat Proiectului privind reforma sectorului sanitar și îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei sistemului sanitar, a fost semnat la data de 17 iunie 2014. Până în prezent, aproximativ 140 milioane EUR au fost trase din împrumut.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii