Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:35 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ISU Prahova Buletin informativ - 14.06.2021

ro

14 Jun, 2021 10:00 534 Marime text
BULETIN INFORMATIV
NR. 71 din 14 iunie 2021
 
În perioada 12 – 14 iunie, pompierii din județul Prahova au acționat pentru gestionarea unui număr de 83 misiuni, din care 38 au fost intervenții în situații de urgență, 39 urgențe medicale și 6 activități de îndrumare și control. Echipajele de salvatori au acționat pentru localizarea și lichidarea a 2 incendii, 12 intervenții la fenomene meteorologice, precum și în alte 17 intervenții în sprijinul comunităților, cum ar fi: deblocare persoane din locuințe, salvare animale, asistență persoană etc.
43 de persoane au avut nevoie de asistență medicală de urgență din partea paramedicilor SMURD. Totodată, pompierii prahoveni au asigurat măsurile specifice la 13 accidente rutiere, în urma cărora trei persoane au fost transportate de urgență la spital.
 
Anexa unui restaurant din parcul Bucov a luat foc duminică dimineața, în jurul orei 04:30. La fața locului au fost mobilizate operativ trei autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD și o autospecială de primă intervenție și comandă. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta într-o anexă (bucătărie) pe o suprafață de aproximativ 60 mp cu pericol de propagare la o terasă acoperită (300 mp). Pompierii au reușit să protejeze terasa, fără a fi afectată de flăcări. Salvatorii au scos 3 butelii, existând pericol major de producere a unor explozii. Se pare că focul a pornit din cauza unui scurtcircuit electric produs la un frigider.
 
Efectele codurilor meteorologice s-au resimțit în 7 localități, respectiv Câmpina, Breaza, Bănești, Șoimari, Provița de Jos și Cornu de Jos.
Pompierii militari au intervenit vineri și sâmbătă, cu motopompe după ce, din cauza ploilor torențiale, patru curți, opt locuințe, trei beciuri dar și o stradă au fost inundate.
Salvatorii au acționat cu motopompe la o locuință în Soimari, la patru curți, două beciuri și trei locuințe din Breaza, la patru locuințe din satul Drăgăneasa din Provița de Jos, un beci la Bănești, un alt beci și o stație de epurare la Câmpina, dar și pentru scoaterea apei din subsolul unei pensiuni si un restaurant din Cornu de Jos.
 
 
Preventiv, la nivelul localităților Poienarii Burchii și Șirna au fost transmise mesaje de avertizare pentru populație, prin intermediul sistemului Ro-ALERT, la primirea avertizărilor de tip now casting de cod roșu.
Pompierii rămân la datorie, pentru limitarea și înlăturarea potențialelor efecte ale fenomenelor periculoase, monitorizarea situației din zonele vizate precum și evoluția acesteia.
RECOMANDĂRI:
Pentru evitarea producerii unor situații de urgență care pot afecta viața și bunurile, recomandăm cetățenilor ca pe timpul căderilor de grindină și vijeliilor să se adăpostească în locuințe sau alte spații care le asigură protecția, iar pentru limitarea posibilelor pagube generate de vijelii, să parcheze autoturismele în zone ferite, la distanță față de copaci sau stâlpi de electricitate.
Având în vedere posibilitatea averselor cu caracter torențial, îndemnăm populația din zonele vizate de avertizări să ia măsuri pentru curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere pentru facilitarea evacuării apei.
 
 
Compartimentul Informare și Relații Publice
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii