Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:17 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ISU Ialomița Buletin informativ -29.06.2022

ro

29 Jun, 2022 09:32 626 Marime text
Nr.52 din 29  iunie 2022
 
                                               
BULETIN INFORMATIV
 
 
Pompierii ialomițeni au fost prezenți la datorie 24 de ore din 24 pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență, produse la nivel local.
Stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor, deblocarea sau salvarea persoanelor și animalelor din medii ostile vieții reprezintă doar câteva exemple dintre cele 30 de misiuni desfășurate de salvatorii ialomițeni, în ultimele 24 de ore (28.06.2022).
La nivel județean, 26 de persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD.
ǁ         În perioada de referință, salvatorii de la Detașamentul de pompieri Slobozia au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD pentru lichidarea unui incendiu, produs la o locuință, în municipiul Slobozia, cartierul Bora. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind fumatul în locuri nepermise sau neprotejate corespunzător. Din nefericire casa a ars în proporție de 90%. Datorită intervenției prompte și operative, arderea nu s-a extins la locuințele din vecinătate și nu au fost înregistrate victime.
În ultimele 24 de ore, pompierii au acționat pentru localizarea și stingerea a 3 incendii înregistrate la nivel județean .
Din totalul celor 3 incendii care au avut loc în perioada menționată, la nivel județean, 2 intervenții au fost înregistrate la arderi necontrolate (vegetație uscată), fiind afectați 500 de metri pătrați de teren.
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
 
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro
                                       
                                               Compartimentul Informare și Relații Publice      
                         
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii