Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:53 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ISU Ialomița Buletin informativ - 09.01.2023

ro

09 Jan, 2023 10:46 944 Marime text
   Nr.1 din 09 ianuarie 2023
                                   
                                                                             
 
 
BULETIN INFORMATIV
 
Pompierii ialomițeni au fost prezenți la datorie 24 de ore din 24 pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență, produse la nivel local.
Stingerea incendiilor, intervențiile în cazul accidentelor rutiere și acordarea de prim ajutor reprezintă doar câteva exemple dintre cele 54 de misiuni desfășurate de salvatorii ialomițeni, în ultimele 72 de ore (06-08.01.2023).
La nivel județean, 48 de persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD.
 
Dintre cele mai relevante misiuni gestionate de pompierii ialomițeni, amintim:
 
  • Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni au intervenit, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, pentru lichidarea unui incendiu produs la locuință, în comuna Gârbovi. Au ars acoperișul construit din lemn pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați, obiecte de mobilier, materiale textile și electrocasnice. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul electric.
 
Pentru evitarea izbucnirii unor incendii în urma exploatării necorespunzătoare a instalaţiilor şi receptoarelor electrice:
  •  aparatele electrice nu trebuie lăsate sub tensiune nesupravegheate, fiind indicată deconectarea acestora în momentul părăsirii locuinţei;
  • conductorii electrici aflaţi sub tensiune nu se vor amplasa sub covoare, mochete sau preşuri;
  • corpurile de iluminat nu se vor suspenda de conductoarele care le alimentează, ele se vor fixa pe plafon cu cârlige sau pe perete prin console. Întreruperea şi restabilirea circuitelor trebuie executate numai prin intermediul întrerupătoarelor;
  • executarea, întreţinerea sau modificarea instalaţiilor electrice se vor efectua numai de personal autorizat si calificat;
  • nu se vor amplasa perdele sau alte materiale textile în imediata apropiere a becurilor de tip incandescent deoarece pot lua foc foarte uşor;
       În vederea utilizării în siguranţă a instalaţiilor electrice, periodic, se vor efectua lucrări de întreţinere a acestora.
  
  • Trei echipaje de intervenție din cadrul Detașamentului de pompieri Slobozia au intervenit la un accident rutier produs pe DN2C, pe raza comunei Miloșești, în care au fost implicate două autoturisme, în care se aflau 3 persoane. În sprijin a intervenit și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița. După acordarea primului ajutor medical la locul evenimentului, toate persoanele implicate au refuzat transportul la spital.
Pompierii au mai asigurat și măsurile de prevenire și stingere a incendiilor, precum și sablarea carosabilului.
 
  • Două echipaje de salvatori din cadrul Stației de pompieri Țăndărei au intervenit la un accident rutier,  în care au fost implicate trei autoturisme, în care se aflau șapte persoane. În urma evenimentului rutier au rezultat trei victime, un adult și doi minori, cu vârste între 2 și 4 ani, care, după acordarea primului ajutor medical la locul evenimentului au fost transportați la Spitalul Orășenesc Țăndărei. În sprijin au intervenit și trei echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița.
Pompierii au mai asigurat și măsurile de prevenire și stingere a incendiilor, precum și sablarea carosabilului.
 
  • Trei echipaje de intervenție din cadrul Detașamentului de pompieri Slobozia au intervenit la un accident rutier, în care a fost implicat un autoturism și 3 persoane, produs pe DN2A, în comuna Perieți, sat Misleanu. În urma evenimentului rutier au rezultat 2 victime, care, după acordarea primului ajutor medical la locul evenimentului au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Slobozia. În sprijin au intervenit și două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița.
Pompierii au mai asigurat și măsurile de prevenire și stingere a incendiilor.
 
  • Salvatorii din cadrul Stației de pompieri Fetești au intervenit la un accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme, în care se aflau 4 persoane, produs în municipiul Fetești. În urma evenimentului rutier au rezultat 2 victime, care, după acordarea primului ajutor medical la locul evenimentului au fost transportate la Spitalul Municipal Fetești. În sprijin a intervenit și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița.
Pompierii au mai asigurat și măsurile de prevenire și stingere a incendiilor.
 
  • Trei echipaje de intervenție din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni au intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la o șiră de paie, în comuna Armășești. Au ars aproximativ 100 de baloți de paie și 5 metri liniari de gard.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost fumatul în locuri nepermise.
 
  •  
 
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro
                                      
                                               Compartimentul Informare și Relații Publice      
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii