Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:24 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ISU Bihor Buletin de presă - 05.01.2023

ro

05 Jan, 2023 14:52 1169 Marime text
Nr. 6 Oradea, 05.01.2022
 
COMUNICAT DE PRESĂ
 
Măsuri pentru prevenirea incendiilor la lăcașurile de cult
cu ocazia Bobotezei
 
Sărbătoarea ”Bobotezei“ va prilejui participarea, în număr mare, a credincioşilor ortodocşi şi catolici la slujbele oficiate în bisericile şi mănăstirile din Bihor.
În scopul preîntâmpinării situațiilor de urgență, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor, reamintește credincioşilor şi slujitorilor bisericilor, mănăstirilor şi schiturilor, obligativitatea respectării următoarelor reguli de apărare împotriva incendiilor, pentru evitarea unor evenimente de natură să pericliteze viaţa persoanelor şi integritatea patrimoniului istoric şi cultural:
  • Accesul credincioşilor în incinta lăcaşului de cult va fi permis în limita capacităţii bisericii;
  • Mijloacele de încălzire se vor amplasa la distanţe de siguranţă faţă de materialele combustibile și se vor supraveghea pe tot timpul funcţionării;
  • Pe durata serviciului religios, uşile se vor menţine în permanenţă deschise, cu sisteme sigure de blocare;
  • Supravegheaţi în permanenţă lumânarea pe care aţi aprins-o şi păstraţi distanţa faţă de persoanele din jur, mobilier, decoruri sau alte materiale inflamabile;
  • Depuneţi lumânările aprinse doar în suporturile din tăvile metalice umplute cu nisip sau apă şi nu intraţi cu acestea în incinta bisericii;
  • Nu blocaţi cu autoturismele proprietate personală căile de acces spre lăcaşele de cult sau hidranţii stradali, pentru a permite echipajelor de pompieri să intervină în cazul producerii unei situaţii de urgenţă;
  • În cazul producerii unui început de incendiu, păstraţi-vă calmul, nu produceţi panică, nu vă împingeţi şi evacuaţi în ordine spaţiul respectiv, utilizând căile de evacuare marcate;
  • În caz de urgenţă respectaţi îndrumările persoanelor desemnate să coordoneze evacuarea enoriaşilor din lăcaşul de cult;
  • În cazul producerii unui eventual incendiu, apelaţi numărul unic de urgenţă 112.
 
Pompierii militari bihoreni vă urează sărbători fericite alături de cei dragi și fără evenimente care să vă pună viața în pericol!    
 
 
 
         
Compartiment Informare și Relații Publice
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii