Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:11 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Iași Acțiuni pentru siguranța cetățenilor

ro

23 Mar, 2023 11:09 473 Marime text
Nr. 139.094 din 23 martie 2023
 
 
 
BULETIN DE PRESĂ 23.03.2023

ACŢIUNI ALE POLIŢIEI IEŞENE PENTRU SIGURANŢA CETĂŢENILOR
 
La data de 22 martie 2023, poliţiştii ieşeni au intervenit la peste 100 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112.
Au fost aplicate peste 650 de sancţiuni contravenţionale, iar în urma acţiunilor şi intervenţiilor efectuate au fost sesizate peste 25 de infracţiuni.
Ieri, poliţiştii au acţionat, la nivelul judeţului Iaşi, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.
Au fost organizate 6 acţiuni şi s-a intervenit la 110 de evenimente, dintre care 100 au fost sesizate prin 112.
În urma activităţilor au fost sesizate 29 de infracţiuni.
Totodată, pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 645 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 200.295 de lei.
Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Ieşene.
Astfel, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie.
Au fost reţinute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 27 de permise de conducere și au fost retrase 14 certificate de înmatriculare.
 
 
TINERI CERCETAȚI PENTRU FURT CALIFICAT
 
La data de 22 martie a.c., polițiștii Secției nr. 5 Poliție Iași au identificat patru tineri bănuiți de comiterea infracțiunilor de ,,furt calificat” și ,,tentativă la furt calificat”.
Din verificările efectuate, a rezultat faptul că, în perioada 26.10.2022-13.01.2023, aceștia ar fi sustras bunuri (scule electrice, telefoane mobile, portfele) și bani din autoturisme parcate pe raza mun. Iași, prin spargerea geamurilor.
Prejudiciul cauzat este de 4.300 lei și 1.500 euro.
 
CERCETAT PENTRU CONDUCEREA UNUI AUTO SUB INFLUENȚA BĂUTURILOR ALCOOLICE
La data de 22 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 2 Poliție Iași au identificat un auto condus de un bărbat de 54 de ani, pe raza mun. Iași, care avea o deplasare sinuoasă în trafic.
Întrucât șoferul autovehiculului emana halenă alcoolică, a fost testat alcoolscopic, rezultând o alcoolemie de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală în vederea prelevării de probe biologice.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, iar cercetările continuă.
 
ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR IEȘENI
La data de 21 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 2 Poliție Iași au acționat pe raza de competență pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor comise cu violență, furturi, tulburarea ordinii si liniștii publice.
În cadrul acestei activități au fost obținute următoarele rezultate:
  • Au fost aplicate 35 de sancţiuni contravenționale, dintre care: 12 la Legea nr. 61/1991, 23 la OUG nr. 195/2002R;
  • A fost reținut 1 permis de conducere;
  • Au fost legitimate 92 de persoane;
  • Au fost controlate 27 de auto;
  • Au fost verificate 6 societăţi comerciale;
  • Valoarea totală a sancţiunilor contravenționale aplicate este de 6.265 lei.
Spre exemplu, un bărbat în vârstă de 36 de ani, care conducea un auto pe raza mun. Iași a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 2.900 de lei și s-a dispus măsura reținerii permisului de conducere pentru 90 de zile, întrucât în urma testării alcoolscopice a rezultat o alcoolemie de 0,33 mg/l alcool pur în aerul expirat.
 
ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR DE LA BIROUL SIGURANȚĂ ȘCOLARĂ
La data de 22 martie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară Iași au desfăşurat o activitate informativ – preventivă la Școala Gimnazială ,,I. Romanescu” din comuna Voinești, județul Iași, având ca temă prevenirea delincvenţei juvenile.
În cadrul acestei activități au fost purtate discuții ce au vizat descrierea formelor de agresiune întâlnite în şcoli, a influenţelor negative pe care le poate avea anturajul asupra unui adolescent.
De asemenea, au fost prezentate aspecte de ordin legislativ: precizarea termenului de contravenţie şi infracţiune, enumerarea principalelor fapte antisociale sau infracţiuni comise în mediul şcolar, informaţii privind interzicerea portului sau folosirii de obiecte periculoase în spaţiul public şi în interiorul şcolii, răspunderea contravenţională şi penală a minorilor.
Au participat 60 de elevi și 2 cadre didactice.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii