Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:50 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

RAJDP Constanța închiriază utilaje pentru lucrările de exploatare în carierele de piatră din județ. Ce firme le furnizează

ro

25 Nov, 2022 14:59 1648 Marime text
  • Atribuirea s-a făcut prin procedura simplificată.
  • A fost anulat lotul privind închirierea de autovehicule și utilaje necesare pentru exploatarea pietrei în cariera Gârlița.
Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Constanța a semnat recent acordu-cadru pentru închirierea de utilaje pe care le va folosi la lucrările din carierele de piatră din județ, dar și pentru alte lucrări.
 
Atribuirea s-a făcut prin procedura simplificată, majoritatea loturilor fiind adjudecate de compania Yse Trans Dulcești, companie care, în prima parte a lunii noiembrie 2022 a semnat și contractul privind furnizarea nisipului de râu pentru prepararea materialului antiderapant.
 
Acum, compania Yse Trans a semnat acorduri-cadru în valoare totală de 6.142.880 de lei fără TVA, adică peste 1,24 de milioane de euro, la cursul actual.
 
În schimbul acestor bani, societatea va asigura autovehicule necesare pentru transportul materialelor (asfalt și agregate), va asigura autovehicule și utilaje necesare pentru exploatarea pietrei în cariera Șipote, respectiv în cariera Dumbrăveni și va asigura utilaje pentru execuția lucrărilor de drumuri.
 
La rândul său, compania Trust Forest a semnat și ea un acord-cadru cu RAJDP Constanța, societatae urmând să asigure utilaje pentru execuția lucrărilor de drumuri, respectiv buldozer cu scarificator.
 
Valoarea fără TVA a acordului-cadru semnat cu Trust Forest este de 183.100 de lei, echivalentul sumei de peste 37.000 de euro, la cursul actual.
 
Totodată, a fost anulat lotul privind închirierea de autovehicule și utilaje necesare pentru exploatarea pietrei în cariera Gârlița.
 
Informațiile privind semnarea acordurilor-cadru au fost publicate în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice.
 
Despre Yse Trans
 
Conform Confidas.ro, Yse Trans SRL are sediul social în Dulcești, județ Constanța, se ocupă de transporturi rutiere de mărfuri, și îi are ca asociați pe Enis Teleu, cu 34%, pe Sezghin Isleam, cu33 %, și pe Silviana Dima, cu33 %.
 
Sezghin Isleam apare ca administrator. 
 
Pentru anul trecut, Yse Trans SRL a declarat un profit de 55.110 de lei. 
 
Enis Teleu apare în Lara Bet Trans SRL și în Yse Trans SRL, iar în trecut a figurat în Teleu Enis Întreprindere Individuală, radiată în prezent. Dima Silviana a mai figurat în trecut în Imob Grup Intermed SRL, Cmd Work Form SRL, Double D Blu SRL și în Car Pro System SRL, toate radiate în prezent.
 
Compania Yse Trans SRL a încheiat 41 de contracte de achiziții publice în valoare totală de 2.782.241,04 lei.
 
Despre Trust Forest
 
Platforma Confidas.ro arată că societatea Trust Forest a fost înființată în anul 2005 și are sediul social în Tulnici, județul Vrancea, obiectul de activitate fiind reprezentat de exploatare forestieră.
 
Corneliu Negru este asociat unic și administrator, iar în 2021 societatea a declarat trei angajați, profit peste 7.200 de lei și cifra de afaceri peste 205.000 de lei.
 
Firma are două puncte de lucru în Focșani și, potrivit Confidas.ro, a încheiat contracte de achiziții publice în valoare totală de 434.140 de lei, autoritățile contractante fiind Consiliul Local Tulnici și Regia Națională a Pădurilor Romsilva RA.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Licitație deschisă RAJDP Constanța, contract cu firma soției fostului director portuar Eugen Bogatu. Ce cumpără Regia
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii