Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:27 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Contract semnat între Primăria Negru Vodă și o firmă din Constanța. Este vizată construcția școlii generale (DOCUMENT)

ro

03 Mar, 2023 00:00 1795 Marime text
  • Atribuirea a avut loc la data de 28 februarie 2023, iar firma câștigătoare este LCS Ideal Top Construct SRL
 
Primăria Negru Vodă a atribuit un contract, în urma unei licitații publice pentru execuția de lucrări în vederea realizării obiectivului de investiții „Cantități suplimentare de lucrări pentru obiectivul – Construire școală clasele 0-4 și sală de sport în sat Darabani, UAT Negru Vodă, județul Constanța”.
 
Obiectul viitorului contract de achiziție publică îl reprezintă Execuție lucrări în vederea realizării obiectivului de investiții Cantități suplimentare de lucrări pentru obiectivul „Construire scoală clasele 0-4 și sală de sport în sat Darabani, UAT Negru Vodă, jud. Constanța”- cod SMIS 124333.
 
Atribuirea a avut loc la data de 28 februarie 2023, iar firma câștigătoare este LCS Ideal Top Construct SRL, cu o valoare finală de 1.220.865,66 lei.
 
Despre LCS Ideal Top Construct SRL
 
Conform platformei confidas.ro, LCS Ideal Top Construct SRL a fost înființată în 2018 și se ocupă de „lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale“. Firma are sediul în Constanța, pe strada Unirii nr. 22B.
 
Potrivit sursei citate, asociat unic și administrator al firmei este Andrei Lăcusteanu, al cărui nume se leagă și de Activ LCS Development SRL și LCS Management Construction SRL.
 
În anul 2018, anul înființării, firma a avut șapte angajați, profitul a fost 206.005 lei, iar cifra de afaceri a fost 343.128 de lei.
 
În 2019, au fost 12 angajați, profitul a fost 1.394.007 lei, iar cifra de afaceri a fost 3.427.855 de lei. În 2020, au fost 22 de angajați, profitul a fost 92.511 lei, iar cifra de afaceri a fost 1.925.657 de lei. Pentru anul 2021, firma a raporta o cifră de afaceri de 3,3 milioane de lei, cu un profit de 884.614 lei, la un număr de 20 de salariați.
 
Potrivit Confidas.ro, în perioada 03.01.2013 – 02.07.2021, compania LCS Ideal Top Construct S.R.L. a încheiat cinci contracte de achiziții publice în valoare totală de 6.221.782 de lei.
 
Conform sursei citate, toate cele cinci contracte menționate au fost încheiate în anul 2021.
 
Despre toate procedurile publice cu impact asupra județului Constanța, cine și ce cumpără, cine și cât câștigă puteți citi accesând categoria „Combaterea criminalității în achizițiile publice“.
 
În secțiunea „Documente“, puteți consulta anunțul de atribuire a contractului, de pe e-licitatie.ro.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Modernizări în Portul Constanța Sud. Cu cine a semnat contractul Administrația Porturilor Maritime (DOCUMENT)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii