Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:54 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Consal Trade SRL va repara calea ferată dintre Medgidia și Dorobanțu (DOCUMENT)

ro

14 Dec, 2022 15:19 1849 Marime text
  • Contractul vizează executarea lucrărilor de întreținere și reparație a căii ferate
 
CNCF CFR SA – Surcursala Regională CF Constanța a atribuit un contract, în urma unei licitații publice pentru lucrări de întreținere și reparații linii CF – Linia 810 A Dorobanțu – Medgidia PC2, km 4+600-6+400.
 
Contractul vizează executarea lucrărilor de întreținere și reparație a căii ferate, prin înlocuirea unor materiale de cale, respectiv traverse necorespunzătoare din lemn cu traverse din beton precomprimat cu supralărgire, șine uzate în curbă, piese uzate de aparate de cale, traverse speciale necorespunzătoare de aparate de cale și de poduri, pe secția de circulație 810A Dorobanțu–Medgidia PC2, între km 4+600-6+400, pe raza de activitate a Secției L2 Medgidia, Districtul 2 Dorobanțu. Durata de execuție este de cel mult 3 luni calendaristice.
 
Atribuirea a avut loc la data de 9 decembrie 2022, valoarea totală a contractului fiind 1.427.917,42 lei, iar firma câștigătoare este Consal Trade SRL.
 

Despre Consal Trade SRL

 
Potrivit Confidas.ro, SC Consal Trade SRL se ocupă de construcţii hidrotehnice, are sediul social în Giurgiu și este controlată de un off-shore din Cipru, respectiv Hermosiocco Trading Limited. A fost fondată în anul 1994, la Constanța, mutându-și în anul 2015 sediul la Giurgiu.
 
 
Potrivit datelor noastre, Hermosiocco Trading Limited este reprezentată legal de omul de afaceri Constantin Chicheanu.
 
În continuare, tot în privința Consal Trade SRL mai precizăm că Nicolae Enescu are calitatea de împuternicit sucursală, iar Marcela Mohanu este administrator.
 
Confidas.ro mai informează că SC Consal Trade SRL a încheiat 39 contracte de achiziții publice în valoare totală de 34.499.094,29 lei, printre autoritățile contractante aflându-se Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime“ SA Constanța, Compania Națională „CFR“ SA - Sucursala Regională CF Constanța - Unitate Operațională.
 
Consal Trade SRL are cinci puncte de lucru, toate în județul Constanța. Aici precizăm că la data de 08.07.2021 a fost luată Hotărârea nr.16 în cadrul societății Consal Trade SRL. Conform documentului, Consal Trade SRL, societate cu sediul în municipiul Giurgiu, prin asociat unic Hermosiocco Trading Limited, reprezentată legal de Chicheanu Constantin, a hotărât completarea actului constitutiv cu fabricarea produselor din beton pentru construcții, precum și deschiderea a două puncte de lucru, unul în comuna Nicolae Bălcescu, pentru fabricarea mixturilor asfaltice, iar celălalt în municipiul Constanța, pentru fabricarea cimentului.
 
 
 
Anul trecut, cu 275 de angajați, Consal Trade SRL a avut o cifră de afaceri în valoare de 119.499.590 de lei, în timp ce cheltuielile au fost de 116.321.162 lei. Asta în timp ce profitul net declarat a fost 26.235.108 lei.
 
Consal Trade mai este asociată în societățile Consal Trade Energy și Odiseea Turism & Construct. Consal Trade Energy a fost fondată în anul 2021, cu un capital social de 1.000 de lei, iar asociați sunt Consal Trade SRL, cu 20% și Giorgios Chicheanu, care deține 80%. Cel din urmă este și administratorul firmei. Financiar, firma a fost pe 0 în anul fiscal anterior.
 
Odiseea Turism & Construct este fondată în anul 2004, cu sediul social în județul Argeș, municipiul Pitești. Asociați sunt Concordia Con Strade SRL, reprezentată de către Corneliu Vicențiu Rădulescu, care deține o cotă de participare de 4,55%, Consal Trade – care deține 4,55% și persoanele fizice Ionuț Alexandru Grozavu – 18,18%, Cătălin Marian Rădulescu  - 18,18%, Octavian Tănăsescu – 18,18%, Constantin Metehoiu – 18,18% și Florina Veronica Tifin – 18,18%. Administratorul companiei este Corneliu Vicențiu Rădulescu. Firma nu a raportat date financiare în ultimii 3 ani.
 
Despre toate procedurile publice cu impact asupra județului Constanța, cine și ce cumpără, cine și cât câștigă puteți citi accesând categoria „Combaterea criminalității în achizițiile publice“.
 
În secțiunea „Documente“, puteți consulta anunțul de atribuire a contractului.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Un drum din Portul Constanța va fi realizat de o firmă din Spania și de Consal Trade, patronată de un off-shore din Cipru (DOCUMENT)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii