Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:45 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Simona Constantin, șef serviciu la Agenția pentru Protecția Mediului Constanța, averea și interesele (DOCUMENTE)

ro

22 Mar, 2023 00:00 2171 Marime text
  • • Simona Constantin este șef serviciu la Agenția pentru Protecția Mediului Constanța.
  • • În declaraţia de avere depusă în 2022, Simona Constantin a înscris două terenuri, un apartament și un autoturism.
  • • De asemenea, au fost menționate și mai multe active financiare
 

Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele parlamentarilor constănțeni, ale directorilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din Dobrogea şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.

În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale Simonei Constantin, șef serviciu la Agenția pentru Protecția Mediului Constanța.
 
În declaraţia de avere completată pe 5 mai 2022, Simona Constantin a menționat că, împreună cu familia, deține două terenuri (unul agricol și unul intravilan), un apartament, un autoturism și nouă active financiare.
 
Potrivit documentului, terenurile au fost dobândite în anul 2004 și sunt în județul Constanța: cel agricol în comuna Pecineaga, cel intravilan în municipiul Constanța. Terenul agricol are suprafața de trei hectare, a fost dobândit prin contract de vânzare-cumpărare, iar coproprietari (cu 1/2 cotă parte) sunt Simona Constantin și soțul ei, Daniel Ionel Constantin. Cei doi au aceeași calitate și la terenul intravilan, care are 22 de metri pătrați, iar la modul de dobândire a fost menționat „altele“. 
 
Apartamentul a fost dobândit în 2003, prin contract de donație, are suprafața de 67 de metri pătrați, iar soții Constantin sunt și de această dată coproprietari, cu cotă parte 1/2.  
 
Autoturismul este marca Volkswagen, an de fabricație 2010, fiind dobândit prin contract de vânzare-cumpărare.
 
În declarația de avere, Simona Constantin a menționat și nouă active financiare:
 
- cont curent sau echivalente (inclusiv card) - 16.950 lei (deschis în anul 2007 la ING Bank NV Amsterdam - sucursala București)
- cont curent sau echivalente (inclusiv card) - 1.610 euro (deschis în anul 2017 la Banca Transilvania)
- cont curent sau echivalente (inclusiv card) - 2.344 lei (deschis în anul 2011 la Banca Transilvania)
- cont curent sau echivalente (inclusiv card) - 6.144 lei (deschis în anul 2004 la Raiffeisen Bank)
- cont curent sau echivalente (inclusiv card) - 30.106 lei (deschis în anul 2016 la BCR)
- cont curent sau echivalente (inclusiv card) - 9.500 lei (deschis în anul 2009 la GarantiBank)
- cont curent sau echivalente - 183.840 lei (deschis în anul 2009 la GarantiBank)
- fonduri de investiții (inclusiv pensii private sau alte sisteme de acumulare) - 28.300 lei (deschis în anul 2007 la NN Asigurări de Viață SA)
- fonduri de investiții (inclusiv pensii private sau alte sisteme de acumulare) - 80.840 lei (deschis în anul 2010 la NN Pensii SAFPAP SA)
 
La secțiunea „Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat”, Simona Constantin a menționat sume din salarii și din cedarea folosinței bunurilor, astfel: salarii - 62.278 lei (Simona Constantin, de la APM Constanța), 23.050 lei (Daniel Ionel Constantin, de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța), 28.500 lei (Daniel Ionel Constantin, de la Șantierul Naval Constanța SA, ca inginer); cedarea folosinței bunurilor - 3.000 lei (Daniel Ionel Constantin, arendă teren agricol Pecineaga). 


Declarații anterioare

În declarația de avere înregistrată pe 21 mai 2021, în calitate de șef serviciu CFM la Agenția pentru Protecția Mediului Constanța, Simona Constantin a menționat un teren (cel de la Pecineaga), apartamentul și autoturismul, dar și nouă active financiare.
 
Veniturile anuale ale familiei Constantin aferente acestei declarații au cuprins următoarele valori (moneda nefiind precizată): 62.500 - salariu Simona Constantin de la APM Constanța (consilier), 49.752 - salariul soțului (inginer la SNC), 2.100 - arendare teren Pecineaga.
 
Ca interese, Simona Constantin a menționat calitatea de membru în Sindicatul „Albatrosul“.  
 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
În secţiunea „Documente“ a acestui articol puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi pe cele de interese ale Simonei Constantin.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța


Citește și:
 
Celzin Latif, director executiv la Agenția pentru Protecția Mediului Constanța, averea și interesele (DOCUMENTE)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii