Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:54 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prof. univ. dr. Aurel Papari, la ceas aniversar

ro

19 Oct, 2014 11:34 4472 Marime text
Prof. univ. dr. Aurel Papari, preşedintele Universităţii „Andrei Şaguna”, îşi serbează astăzi ziua de naştere.

În anul 1992, Aurel Papari a pus bazele universităţii particulare „Andrei Şaguna”, care pregăteşte specialişti printr-un program de învăţământ superior calitativ şi performant, recunoscut la nivel naţional şi internaţional, derulat la toate specializările sale.

Până în luna martie 2012, prof. univ. dr. Aurel Papari a ocupat funcţia de rector al instituţiei de învăţământ.

Aurel Papari a fost cel care a început demersurile pentru canonizarea Mitropolitului Andrei Şaguna încă din anul 1993. Mitropolitul Andrei Şaguna a fost canonizat la Sibiu, după liturghia din 29 octombrie 2011. Aromân ca şi Şaguna, ambiţios, Papari a reuşit, ba chiar a influenţat şi ziua de prăznuire a sfântului: 30 noiembrie în loc de 16 iunie (ziua în care Andrei Şaguna a trecut la cele veşnice).

Aurel Papari are doi băieţi: George Papari, care este directorul ABADL Constanţa, şi Adrian Cristian Papari, care din martie 2012 este rectorul Universităţii „Andrei Şaguna”.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii