Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:07 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sondaj de opinie 42% dintre respondenţi vor vizita Târgul de Crăciun de la Constanţa

ro

05 Dec, 2022 00:00 1774 Marime text
Târgul de Crăciun. Foto: Facebook Târg de Crăciun Constanţa 2022Din 30 noiembrie, Parcul Oleg Danovski din Constanța s-a transformat într-un parc tematic de Crăciun.
 
În zonă deja au fost amplasate decorațiunile și căsuțele unde sunt comercializate produse tradiționale. Pentru cei mici sunt organizate activități în ateliere, iar tabloul este completat de Moș Crăciun, cu propria sa casă.
 
Organizatorii anunță spectacole de lumini , tradiționalele produse artizanale de Crăciun și o bogată ofertă culinară inspirată de iarnă. Caruselul, trenulețul și multe alte distracții îndrăgite îi așteaptă pe copii la joacă, iar timp de două ore atmosfera va fi întreținută de grupurile de colindători.
 
Programul se întinde între orele 16.00 și 23.00, de miercuri până vineri, în weekend porțile Târgului de Crăciun deschizându-se cu patru ore mai devreme, de la ora 12.00. Ultima zi a târgului de Crăciun va fi 25 decembrie.
 
În acest context ZIUA de Constanța a lansat sondajul de opinie cu întrebarea: „Vă veţi număra printre vizitatorii Târgului de Crăciun de la Constanţa?“
 
42 % dintre respondenţi au răspuns că vor vizita târgul de Crăciun, alţi 42% au spus că nu se vor număra printer vizitatori, iar 16% dintre cei care au răspuns la întrebare sunt indecişi.


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii