Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:02 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Valoare tripla a creditelor acordate de FGCR, fata de 2008

ro

25 Sep, 2009 04:08 1180 Marime text

FGCR - IFN SA (Fondul de Garantare a Creditului Rural) a acordat, în perioada 1 ianuarie - 20 septembrie 2009, garanţii pentru credite a căror valoare depăşeşte 200 milioane euro. Această cifră reprezintă o creştere de trei ori faţă de aceeaşi perioadă a anului 2008. Din valoarea totală a creditelor garantate de Fond, creditele pentru producţie au reprezentat 67,5%, adică peste 1.400 de proiecte finanţate, iar creditele pentru investiţii - 32,5%, adică 385 de proiecte.

În volumul total al creditelor pentru investiţii, cele acordate beneficiarilor FEADR au o pondere de 87%. Fondul a acordat garanţii, în această perioadă, unui număr de 126 beneficiari ai FEADR, pentru credite a căror valoare depăşeşte 57 milioane euro, cu o creştere de 62 ori faţă de aceeaşi perioadă din anul 2008.

Cele mai multe credite au fost finanţate în cadrul Măsurii 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole", respectiv 54% din totalul acestora. Creşterile exponenţiale înregistrate sunt urmarea actelor normative iniţiate şi aplicate de MAPDR în anul 2009, în scopul facilitării accesului la credite al fermierilor şi beneficiarilor FEADR prin acordarea de garanţii de către FGCR - IFN SA.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii