Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:17 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ursul de Argint pentru lungmetrajul filmat si la Topalu „Eu cand vreau sa fluier, fluier" a cucerit Berlinul

ro

26 Feb, 2010 04:07 1736 Marime text
fluier.jpgFilmul „Eu când vreau să fluier, fluier", regizat de Florin Şerban, a câştigat Ursul de Argint - Marele Premiu al Juriului la Festivalul de la Berlin, precum şi premiul Alfred Bauer pentru inovaţie artistică.

Filmul reprezintă debutul în lungmetraj al regizorului român. Filmul lui Florin Şerban, produs de Cătălin şi Daniel Mitulescu, a concurat cu alte 25 de producţii internaţionale, printre care „The Ghost Writer" al lui Roman Polanski.

topalu_afis_film.jpgPuţini ştiu că o parte din film a fost turnată în comuna Topalu. Localitatea a fost, vreme de câteva săptămâni, platoul de filmare al unei pelicule în care au jucat şi 14 deţinuţi. Filmările peliculei s-au desfăşurat în livada de la marginea localităţii. Ferma - penitenciar în film - a fost gazda unor scene cu care regizorul şi scenaristul speră să impresioneze juriul festivalurilor de specialitate. Proiectul are la bază o piesă de teatru scrisă de Andreea Vălean. Scenariul a obţinut premiul Magic Box la Festivalul de la Sarajevo, de anul trecut. Deţinuţii-actori au vârste cuprinse între 18 şi 21 de ani, fiind selecţionaţi în urma unui casting ca la carte, de la Penitenciarul de la Craiova şi din Tichileşti. Filmul spune povestea unui tânăr de 17 ani, deţinut într-un penitenciar pentru minori, care se îndrăgosteşte de o studentă la Sociologie, aflată în instituţie pentru un studiu. Băiatul o răpeşte pe fată şi evadează din penitenciar. Scenariul urmăreşte astfel două teme - dragostea, dar şi responsabilitatea socială faţă de minorii deţinuţi.

Un „casting" s-a făcut şi la Topalu, de unde au fost selectate aproximativ 30 de persoane pentru figuraţie, după cum ne-a declarat, anul trecut, viceprimarul Ion Legănel. Figuranţii au primit 40 lei pe zi pentru prestaţia lor. Pentru comunitatea locală a fost un fapt inedit. Primarul Gheorghe Murat a afirmat că evenimentul a fost unul benefic pentru comună, şi pentru faptul că au fost selectaţi figuranţi dintre localnici, dar şi pentru că, astfel, numele localităţii ar putea fi pomenit în cronicile de film. În rolurile principale îi puteţi vedea pe Ada Condeescu şi George Piştereanu, doi tineri actori a căror prestaţie a fost apreciată.

Cu aceste două premii, la un an după un Urs de Argint pentru o altă producţie autohtonă, România a cucerit Berlinul. Regizorul Florin Şerban spunea înainte de festival că un premiu l-ar ajuta să-şi finanţeze următoarele proiecte.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii