Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:24 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Staţii de clorinare la Rasova şi la Cochirleni

ro

02 Mar, 2012 00:00 2785 Marime text
Rasova_primar_Mihalache_Neamtu_01.jpgPrimăria Rasova are pentru acest an două proiecte prioritare - cel privind asfaltarea drumurilor şi un altul legat de amenajarea reţelei de canalizare şi de construirea a două staţii de clorinare.

Primarul din Rasova, Mihalache Neamţu, s-a hotărât să înceapă cu bani de la bugetul local asfaltarea drumurilor din localitate. În acest sens a fost prevăzută pentru acest an suma de 100.000 de lei. „Am aşteptat să primim bani pentru asfaltare prin Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii. Nu ne-au fost alocate fondurile necesare, între timp s-a schimbat şi Guvernul, ca atare m-am hotărât să asfaltez drumurile cu bani de la bugetul local", a explicat şeful autorităţii locale. Edilul susţine că în momentul de faţă a finalizat proiectul tehnic pentru reţeaua de canalizare şi pentru cele două staţii de clorinare de la Rasova şi Cochirleni, paşii următori privind concretizarea acestui obiectiv fiind legaţi de finanţare şi de organizarea licitaţiei publice. O veste bună pentru şeful autorităţii locale este că, într-un timp cât mai scurt, Căminul Cultural din localitate va intra în reabilitare. De lucrare se va ocupa Compania Naţională de Investiţii (CNI). „Săptămâna acesta vom semna contractul de finanţare", a declarat primarul Mihalache Neamţu. Şeful autorităţii locale a mai precizat că valoarea lucrării este de 850.000 de euro, iar de licitaţia publică se va ocupa CNI. Iluminatul public nu mai reprezintă o problemă pentru localitate. Primarul a mărturisit că a finalizat lucrările privind modernizarea sistemului de iluminat public, în acest sens fiind alocaţi 50.000 de lei de la bugetul local. Reabilitarea a constat în înlocuirea a 150 de lămpi şi în montarea a 800 de metri de cablu. Bugetul local din acest an nu străluceşte. Potrivit edilului, veniturile localităţii sunt de 800.000 de lei. Aceiaşi bani în buget a avut prinşi şi anul trecut. Banii nu sunt suficienţi pentru gospodărirea localităţii, ca atare, primarul se bazează pe rectificările bugetare din acest an, singurele în măsură să-i echilibreze bugetul mult prea subţire.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii