Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:49 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Părintele Gherman de la Dervent vrea mănăstire lângă Rezervaţia Canaraua Fetii

ro

22 Jul, 2011 02:14 7433 Marime text
La marginea Rezervaţiei Avifaunistice Caranaua Fetei, unul dintre preoţii călugări de la Sfânta Mănăstire Dervent vrea să ridice o mănăstire. Potrivit celor declarate de primarul oraşului Băneasa, Gelu Iordache, părintele ar fi achiziţionat deja, în acea zonă, trei loturi de teren a câte 5.000 de metri pătraţi de la locuitorii care au terenuri în zonă.

Chiar dacă investiţia este una bună pentru că ar putea atrage turişti în zonă, s-ar putea ca, în demersul său, părintele să aibă ceva probleme, dat fiind faptul că terenul pe care vrea să construiască se află în imediata apropiere a unei rezervaţii naturale şi legislaţia privind astfel de construcţii în zone apropiate ar putea să-l împiedice. „Ar trebui să ia întâi aviz de la Romsilva. Primăria nu semnează decât autorizaţia de construire după ce prezintă o serie de documente necesare unei astfel de lucrări în această zonă", a susţinut primarul. Rezervaţia se află la aproximativ cinci kilometri de la ieşirea din localitate, iar principala cale de acces pentru diferite porţiuni ale pădurii Băneasa este de-a lungul Drumului Naţional 3, între localităţile Negureni-Băneasa-Lipniţa.

Contactat telefonic, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Alin Boc, ne-a spus că părintele Gherman are acordul şi binecuvântarea Arhiepiscopiei pentru a ridica acest locaş de cult, însă resursele financiare şi le va procura singur. „Noi îl vom sprijini moral şi va beneficia şi de sprijinul mănăstirii de unde pleacă", ne-a mai spus reprezentantul instituţiei de cult.

Ce spune legenda despre Canaraua Fetii

Canaraua Fetii este un canion stâncos, de vreo de 20 kilometri lungime, ce începe lângă balta Iormac (în apropierea oraşului Băneasa) şi trece graniţa în Bulgaria, unde poarta numele de Suha Reka („Râul Secat"). Valea largă despre care unii specialişti spun că este fostul curs al fluviului Dunărea, şerpuieşte printre adevărate cetăţi de calcar cu crenelurile acoperite de vegetaţie. Una din legendele bătrânilor spune că haiducii au fost masacraţi, biserica a fost incendiată, iar, în acest loc, s-au stabilit turcii, care şi-ar fi ascuns bogăţiile în camerele lăcaşului şi ar fi adus femeile rămase în sat pentru a le batjocori şi a le face servitoare. Nu se ştie care dintre variante este cea adevărată, dar se pare că una dintre fetele ascunse şi siluite în stâncă, nemaiputând suporta batjocura la care era supusă s-a aruncat de pe vârful unei stânci. Şi de aici, numele „Canaraua Fetii".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • teodor 07 Mar, 2019 11:33 În hărțile vechi (sf. sec. XIX - 1928) toponimul era Canaraua Curvei!
  • marianin 24 Aug, 2011 21:29 nu fiti rai cu calugarii....pt ei mai tine DUMNEZEU lumea asta plina de pacate si rautate
  • fara nume 24 Aug, 2011 21:27 nu fiti contra manastirilor!un calugar sfant care se va ruga pt noi ne va mai ajuta si pe noi sa fim mai buni,si ne va mai ierta bunul DUMNEZEU de multele pacate pe care in fiecare zi cu rautate si multa nesimtire le facem
  • fara nume 24 Aug, 2011 21:21 in aceste pesteri au locuit cu sute de ani in urma foarte multi sihastri calugari...o manastire nu distruge natura ,ci din contra poarta de grija de aceste locuri lasate de Dumnezeu pentru oameni si pt linistea lor...o biserica nu poate sa ingenuncheze natura ci din contra va ocroti aceste locuri cu rugaciunile facute de sfintitii monahi care pururea se roaga pt noi, iar noi ne place sa ne traim viata cat se poate de bine,si cat se poate de comod... deci unde e dreptatea?nu ne e frica de DUMNEZEU ca ne va trasni pt ca suntem contra bisericilor care se construiesc si care sunt templele lui DUMNEZEU pe pamant!sa incercam sa fim contra pacatelor care distrug lumea si natura si nu contra manastirilor care se roaga pentru iertarea pacatelor si sanatatea noastra
  • ion n. 22 Aug, 2011 23:49 de ce sinteti invidiosi si nu dati posibilitatea oamenilor sa viziteze aceste locuri minunate create de dumnezeu si unde in aceasta minastire care se va construi sa multumim domnului pentru viata si pentru acest loc minunat care se numeste canaraua fetei.fie ca bunul dumnezeu sa-l ajute pe parintele gherman sa ridice aceasta sfinta minastire.ar trebui sa spunem nu drogurilor care ne omoara copii si multe alte probleme care ne altereaza sanatatea nu minastirile care se construiesc si care ne mijloceste legatura cu dumnezeu.
  • ionut D 22 Aug, 2011 22:45 ne bucuram foarte mult ca in acele tinuturi se va construi cu ajutorul Lui Dumnezeu o manastire.mai rare manastiri in padure si calugari care se nevoiesc cu adevarat.o manastire este bine infiintata oriunde. nu va mai luati de preoti ca noi mai suntem pe pamant din cauza lor, din cauza slujbelor care inca se savarsesc.
  • Marius 04 Aug, 2011 10:56 de ce tocmai aici au gasit sa faca manastire? de cand cu teodosie la ciolan, au rasarit biserici si mamastiri cu zecile. nu am nimic cu credinta sau cei care-l slujesc pe Domnul, dar de la Cobadin la Ostrov cred ca sunt cateva manastiri noi pe langa celebrele Sf Andrei si Dervent: Maria Magdalena(Cobadin), Deleni, Sf Ap. Filip( spre Urluia), Strunga( spre Oltina), Sf Ioan Botezatorul(Lipnita) si poate mai sunt... este atat de necesara amplasarea , intr-un loc unic, a acestei manastiri?
  • Adrian V. 23 Jul, 2011 14:54 Locatia viitoarei manastiri se afla in INTERIORUL sitului Natura 2000 "Padurea si valea Canaraua Fetii - Iormac" (arie protejata de importanta comunitara) si la 100 m de rezervatia naturala "Canaraua Fetii" (arie protejata de importanta nationala). Aceste arii protejate adapostesc aproximativ 1000 de specii de plante superioare (din cele aprox. 3600 de specii prezente in intreaga Romanie) si cateva mii de specii de animale, dintre care peste 1000 de specii de fluturi de zi si de noapte. Unele dintre aceste specii sunt unice in tara sau chiar in Europa, prin raritatea lor sau prin frumusetea deosebita. Peisajul canionului calcaros acoperit de vegetatie ierboasa si paduri de stejari este de asemenea unic in tara si si-a pastrat in special in zona rezervatiei naturale caracterul aproape salbatic nealterat de-a lungul timpului decat de interventii antropice in general cu caracter temporar. Lucru pe cale sa se schimbe odata cu viitoarea manastire care prin prezenta umana permanenta va sfasia fragilele habitate care adapostesc bijuterii naturale si va transforma locul intr-o alta groapa de gunoi a actualei "civilizatii" umane. De altfel, parintele Gherman, care aproape ca s-a jurat ca interventia umana in zona va fi minima a adus deja un auto-greder cu care a nivelat, adancit si largit drumul de pamant folosit pana acum in general doar de carute, de pe valea Canaraua Fetii, printr-o padure seculara de stejar cum rar poti vedea in Dobrogea de sud romaneasca, afectand astfel solul si radacinile unor exemplare de arbori batrani de peste o suta de ani. Desi voi putea fi acuzat de blasfemie imi voi spune parerea personala ca Dumnezeu nu ar vrea o manastire in Canaraua Fetii. Cea mai frumoasa biserica este insasi natura pe care a lasat-o in acest loc minunat, fara o constructie care sa o ingenuncheze.