Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:23 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Livezi de pomi fructiferi la Independenţa

ro

10 Dec, 2010 02:54 4109 Marime text
Independenta_primaria_02.jpgPrima livadă va fi plantată în curtea bisericii din localitate, urmând ca o alta să fie înfiinţată pe lotul de teren aparţinând şcolii

Comuna Independenţa va avea livadă de pomi fructiferi. Puieţii ar urma să fie plantaţi zilele acestea chiar de către copiii Şcolii de Arte şi Meserii Independenţa.

Independenta_primar_Cristea_gascan.jpgPrimarul comunei Independenţa, Cristea Gâscan, ne-a declarat că în această perioadă se derulează o campanie de plantare de puieţi de salcâm, dar că urmează să fie plantaţi şi pomi fructiferi. „În prima fază se vor planta pomi fructiferi în curtea bisericii, care dispune de o suprafaţă de 5.000 mp. În cea de-a doua etapă, se vor planta pomi fructiferi de diferite soiuri pe lotul aparţinând şcolii, situat la ieşirea din Independenţa. Vrem ca în această a doua fază să plantăm pe un hectar pomi, iar pe un hectar vie", ne-a declarat primarul din Independenţa, care a subliniat că această investiţie este sprijinită de Consiliul Judeţean Constanţa. Edilul a precizat că de plantarea copacilor, ca şi de îngrijirea lor se vor ocupa elevii Şcolii Independenţa. „Ne-am gândit ca un copil să planteze cam cinci copaci, pe care vor fi puse un fel de banderole cu numele copilului respectiv, astfel încât acel copil să aibă grijă de ei, să-i sape, să îi ude. Cred că această livadă este binevenită, având în vedere că în comună nu avem una. În plus, avem promisiuni că de la anul vom putea înfiinţa liceu tehnologic şi atunci această livadă va fi folositoare şi pentru practica elevilor", a declarat primarul Cristea Gâscan. Edilul a precizat că pe teritoriul comunei Independenţa s-au plantat până în prezent peste 30 ha de salcâmi, suprafaţa totală ce va fi împădurită prin intermediul CJC fiind de aproximativ 60 ha. „Avem şi noi vreo 20 de hectare ale comunei pe care urmează să le împădurim", a adăugat primarul.

Fonduri pentru apă în Fântâna Mare

O prioritate a administraţiei locale este şi realizarea sistemelor de canalizare şi alimentare cu apă în Tufani şi de canalizare în Independenţa. „Am depus spre finanţare aceste proiecte la Administraţia Fondului pentru Mediu. Sper ca la începutul anului viitor să primim răspunsul", a afirmat primarul. De asemenea, un obiectiv important pentru primarul Cristea Gâscan este şi realizarea sistemului de alimentare cu apă în satul Fântâna Mare. „Am primit o primă sumă de bani, cu sprijinul doamnei ambasador a Turciei. Există studiu de fezabilitate şi vrem să facem şi proiectul tehnic. Valoarea totală a investiţiei este de aproximativ zece miliarde de lei vechi", a precizat edilul comunei Independenţa. Reţeaua de alimentare cu apă din localitatea Fântâna Mare va avea o lungime de 5 km şi va deservi 160 de locuitori.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii