Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:02 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Licitatie pentru parcul de pe Soseaua Strajii, la Cumpana

ro

06 Aug, 2010 02:21 1477 Marime text
Cumpana_Mariana_Gaju_.jpgPrimăria Cumpăna va amenaja un parc în zona blocurilor ANL de pe Şoseaua Străjii, potrivit primarului Mariana Gâju.

Administraţia locală organizează în acest sens o procedură de achiziţie. Deschiderea ofertelor va avea loc pe 10 august, începând cu ora 13.00, la sediul Primăriei Cumpăna. Potrivit invitaţiei de participare publicată în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, criteriul de atribuire a contractului „Realizare parc cu spaţii verzi" va fi preţul cel mai scăzut. Valoarea estimată a lucrărilor este de 513.610 lei fără TVA. Investiţia face parte din Programul naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi aprobat prin HG 1.588/16.12.2009. Durata contractului este de 27 de luni de la data ordinului de începere al lucrărilor, dintre care trei luni aferente perioadei de execuţie şi 24 de luni aferente perioadei de garanţie a lucrărilor, adică până la încheierea procesului verbal de recepţie finală.

În fişa de date a achiziţiei se precizează că, din cauza constrângerilor bugetului local, se solicită operatorului economic câştigător executarea lucrărilor din fonduri proprii urmând ca pe măsura auditării şi decontării de către AFM (Administraţia Fondului pentru Mediu) să se execute decontările către executantul lucrărilor. De asemenea, ofertanţii trebuie să demonstreze că au acces la/sau că au disponibile resurse reale negrevate de datorii, linii de credit confirmate de bănci sau alte mijloace financiare, în cuantum de minim 500.000 lei, pentru a realiza cashflow-ul de execuţie a lucrării pe perioada impusă. Participanţii trebuie să prezinte o cifră medie de afaceri pe ultimii trei ani (2007, 2008, 2009) de minim 1.000.000 lei, dar şi lista principalelor lucrări executate în ultimii cinci ani, cuprinzând valori, perioade de executare, beneficiari, indiferent dacă aceştia sunt autorităţi contractante sau clienţi privaţi. Din fişa de experienţă similară, trebuie să reiasă îndeplinirea şi finalizarea, în ultimii cinci ani, cel puţin a unui contract care a avut ca obiect amenajarea unui parc. Cerinţa minimă obligatorie este ca valoarea contractului prezentat să fie egală sau mai mare de 500.000 lei fără TVA.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii