Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:28 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

În 2014 Proiectele de infrastructură, prioritare pentru administraţia locală din Cobadin

ro

06 Mar, 2014 00:00 4804 Marime text
Primarul comunei constănţene Cobadin, Cristian Telehoi, are planuri mari pentru 2014 pentru localitatea pe care o conduce. Social-democratul intenţionează, în primul rând, să realizeze un sistem de alimentare cu apă în satul Negreşti, sistem care va deservi aproximativ 550 de locuitori. Potrivit declaraţiilor primarului, proiectul presupune forarea unui puţ, realizarea propriu-zisă a reţelei de alimentare şi construirea unui bazin de colectare a apei. În prezent, susţine gospodarul-şef, se lucrează la partea de proiectare. Valoarea totală a proiectului se ridică la 50.000 de lei.
Tot din seria proiectelor de infrastructură face parte şi proiectul de pietruire a străzilor din comună. Este vorba, susţine Cristian Telehoi, de 128 de kilometri, din care 40 de kilometri sunt din pământ. Valoarea acestui program ajunge la 450.000 de lei.
De un sistem de alimentare cu apă au nevoie şi oamenii din noul cartier de locuinţe din Cobadin, situat în zona fostului CAP. Este vorba, spune şeful administraţiei publice locale, despre 150 de loturi de case. Estimativ, proiectul se va ridica la aproximativ 50.000 de lei.
 
Speranţa fondurilor europene
 
Primarul Cristian Telehoi a explicat că intenţia sa este aceea de a accesa fonduri europene în cursul acestui an, astfel încât să poată implementa mai multe proiecte în comună. Pentru moment însă, toate proiectele pe care le-a prevăzut pentru 2014 vor fi derulate cu bani din bugetul local. Printre acestea se regăseşte şi cel privind construirea unei magazii pentru depozitarea produselor alimentare de la Uniunea Europeană de care beneficiază persoanele nevoiaşe. „Până acum, plimbam aceste produse prin tot felul de spaţii, riscând să fim amendaţi de cei de la Direcţia de Sănătate Publică pentru depozitare necorespunzătoare. Anul acesta însă, vrem să evităm acest risc şi să construim un spaţiu pentru depozitare a alimentelor”, a menţionat Cristian Telehoi.
Nu mai puţin important, şeful administraţiei publice locale din Cobadin a precizat că, la cererea vârstnicilor din comună, va amenaja o clădire ce urmează să fie folosită drept club de pensionari. Este vorba despre o investiţie de 100.000 de lei din bugetul local, care implică faza de proiectare şi pe aceea de execuţie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii