Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:00 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Legea picnicului, neavenită pentru primari

ro

27 Apr, 2012 01:56 2174 Marime text
Camelia-Balan.jpgMini-vacanţa de 1 Mai se desfăşoară în acest an sub auspiciile Legii picnicului. Dacă ar fi să dăm crezare reglementărilor legale, în week-end ar trebui să descoperim în judeţ spaţii special amenajate şi dotate cu utilităţi necesare acestei activităţi. Primarilor, preocupaţi în ultimele luni cu strategii privitoare la campania electorală, dar şi cu drumuri la Constanţa şi la Bucureşti, pentru a-i convinge pe ştabii partidelor că merită să fie în continuare în fruntea autorităţilor locale, numai de Legea picnicului nu le-a păsat. Cu siguranţă, gândul lor a fost tot timpul la alegători, pe care în niciun caz nu-i vor alerga acum, în pragul alegerilor electorale, prin păduri ca să-i amendeze cu sume cuprinse între 300 şi 3.000 de lei pentru că aruncă gunoaie pe jos şi nu păstrează liniştea. În loc să dispună sancţiuni sau să ceară disciplină, primarii vor fi prezenţi şi ei acolo unde vor sfârâii grătarele, pentru a mai prinde câte un vot de la cetăţenii pe care îi vor lăsa să se exprime aşa cum vor dori. Cu tot cu Legea picnicului, şi în urma acestei sărbători vor rămâne aceleaşi mormane de gunoaie părăsite de mitocanii care nu au înţeles încă faptul că trebuie să respecte mediul în care trăiesc.

„Masă, dansuri şi mâncare moca" este un scenariu arhicunoscut de electori, care se repetă negreşit o dată la patru ani. Regia o asigură ca întotdeauna candidaţii la funcţia de primar şi şefii autorităţilor locale, primarii care astăzi ar fi trebuit să amenajeze spaţii speciale pentru grătar. Dar cu ce fonduri să fi făcut primarii în funcţie aceasta? De unde bani pentru întreţinerea şi dotarea unor spaţii cu utilităţi necesare pentru grătar, când şefii autorităţilor locale abia se zbat să facă din fondurile limitate avute la dispoziţie câteva lucruri fireşti pentru localitate, gen întreţinerea şcolilor şi instituţiilor din subordine, repararea străzilor sau pietruirea drumurilor din localităţi. Nu credem că există vreun primar care să fi prevăzut bani din buget pentru o lege a cărei adoptare era neprevăzută şi total neavenită în an electoral. Totodată, este greu de crezut că vreun şef de autoritate locală va îndrăzni să aplice amenzi în acest week-end pentru cei care nu respectă mediul. Orice sancţiune dată înainte de scrutin înseamnă pe puţin un vot în minus, o pierdere pe care nu şi-o va asuma niciun primar. Ca atare, Legea picnicului rămâne anul acesta la stadiul bunelor intenţii în privinţa păstrării mediului înconjurător curat. La anul, poate vor apărea şi amenzile, asta dacă vor funcţiona şi spaţiile special amenajate. Atâta timp cât nu există locuri dedicate grătarelor, nu au cum să fie aplicate amenzile propuse de actul normativ. Desigur, rămâne de văzut dacă vor avea vreodată efect aceste sancţiuni. Avem deja legi în vigoare privind protecţia mediului, dar nu am auzit ca inspectorii de la Garda de Mediu să-i amendeze vreodată pe petrecăreţi de 1 Mai...

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii