Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:27 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cuza Voda a semnat contractul de lucrari pentru canalizare si drumuri

ro

11 Jun, 2010 03:24 2571 Marime text
cuza_voda_primar_eugen_dumitru_01.jpgComuna Cuza Vodă a semnat contractul de finanţare cu SC Interconstruct SRL pentru realizarea canalizării, a staţiilor de epurare şi a drumurilor din comună.

Aşadar, în perioada următoare, administraţia locală va demara lucrările pentru realizarea investiţiei. Interconstruct s-a prezentat la licitaţie alături de SC Straco Grup SRL, în calitate de susţinător, şi alături de SC Expert Europroiecte Edilitare SRL, în calitate de subcontractant al părţii de proiectare. După rezolvarea contestaţiilor, oferta financiară depusă de SC Interconstruct SRL a fost desemnată câştigătoare. Societatea s-a oferit să realizeze lucrările prevăzute în contract la preţul de 5.285.885 lei, adică 1.283.106 euro. Ca perioadă de execuţie, firma a propus o garanţie a lucrării de 72 de luni de la recepţia finală şi o perioadă de remediere a defecţiunilor de trei zile. Investiţiile fac parte dintr-un proiect integrat, finanţat prin intermediul Măsurii 322 din Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală, finanţarea fiind asigurată din fonduri europene, de la bugetul de stat şi local. Autoritatea locală din Cuza Vodă a demarat şi procedura de achiziţie pentru servicii de dirigenţie de şantier şi consultanţă pentru acest proiect.

Primarul comunei, Eugen Dumitru, se ocupă şi de alte proiecte importante pentru comunitate. Edilul a iniţiat plantarea a 20.000 de puieţi de salcâm şi intenţionează ca, la toamnă, să mai planteze încă 50.000 de puieţi. „Avem teren degradat pe deal, pe care am dori să-l stabilizăm şi vom planta salcâmi şi de-a lungul cursului de apă", a afirmat edilul.

Consilier de primar, şofer pe buldoexcavator

Pentru realizarea unor lucrări edilitare, Primăria Cuza Vodă şi-a achiziţionat un buldoexcavator. „Aveam nevoie de acest utilaj şi, pentru că nu avem voie să mai angajăm oameni, l-am şcolarizat pe domnul consilier (n.r. consilierul primarului) şi l-am urcat pe buldoexcavator. Cu acest utilaj se rezolvă săpatul şanţurilor şi lucrările de la groapa de gunoi", a adăugat primarul Eugen Dumitru.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii