Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:21 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cuza Voda a obtinut finantarea pentru canalizare

ro

03 Jul, 2009 01:54 1874 Marime text

decupaj_eugen_dumitru_05.jpgPe lângă reţeaua de canalizare, primăria va mai realiza din bani europeni extinderea reţelei de apă în cartierul nou şi reabilitarea unor străzi

Primarul comunei Cuza Vodă face demersuri pentru obţinerea fondurilor necesare finalizării mai multor proiecte aflate în derulare. 

Criza economică a afectat şi bugetul administraţiei locale din Cuza Vodă, ca de altfel al majorităţii primăriilor din judeţ. Lipsa de fonduri a dus la sistarea unor lucrări importante, precum finalizarea amenajărilor şcolii, dar şi construcţia grădiniţei. „Am acumulat până în momentul de faţă datorii de 14 miliarde de lei vechi la constructori, care au intrat la rândul lor într-un blocaj pentru că nu au cu ce să-şi achite obligaţiile către furnizori", ne-a declarat primarul comunei Cuza Vodă. Cu toate acestea, primarul a făcut demersurile necesare pentru obţinerea banilor necesari finalizării lucrărilor. „Am trimis solicitări şi chiar am vorbit personal cu domnul inspector-şef (n.r. inspectorul şcolar general Petrică Miu) pentru soluţionarea situaţiei", a afirmat primarul din Cuza Vodă.

Lucrările la grădiniţă sunt finalizate în proporţie de 90%, iar la şcoală mai este de amenajat curtea interioară. „Până se va finaliza această investiţie (n.r. grădiniţa), copiii vor merge în continuare la grădiniţă la căminul cultural. Au condiţii bunicele şi acolo, dar nu e spaţiu", a precizat Eugen Dumitru.

cuza_voda_primaria_01.jpgSingurul proiect finanţat din 37 depuse

Primarul comunei Cuza Vodă ne-a declarat că este singurul edil din judeţul Constanţa care a obţinut finanţare în cadrul sesiunii trecute. „Am câştigat finanţare pentru un proiect depus în cadrul Măsurii 322 din PNDR. Proiectul se referă la realizarea alimentării cu apă şi a canalizării în cartierul nou şi a fost singurul din 37 de proiecte depuse care a obţinut finanţare", ne-a declarat Eugen Dumitru. „Am semnat finanţarea şi urmează să organizăm licitaţia pentru proiectul tehnic şi execuţia proiectului", a adăugat primarul. Valoarea proiectului se ridică la 2,5 milioane euro şi cuprinde mai exact: reţea de canalizare în toată comuna (30-32 km), extinderea reţelei de alimentare cu apă în cartierul nou şi reabilitarea de străzi interioare în lungime totală de aproximativ 12 km. De precizat că în cartierul nou sunt 110 loturi de casă. Pe aceste terenuri au fost ridicate cam tot atâtea locuinţe, aflate în diferite stadii de execuţie.

Primarul din Cuza Vodă este totuşi mulţumit de faptul că a reuşit să definitiveze sediul Poliţiei, unde oamenii legii se vor muta în aproximativ două săptămâni. Potrivit edilului, mai sunt de executat şi racordurile la utilităţi - apă şi electricitate, după care sediul va fi gata. De la 1 ianuarie, administraţia locală din Cuza Vodă va înfiinţa şi Poliţia Comunitară.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii