Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
19:45 19 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Căminul de bătrâni Stupina, funcţional din această toamnă

ro

26 Sep, 2013 00:00 3116 Marime text
Nu mai este mult timp până când va fi inaugurat Căminul de bătrâni de la Stupina. Primarul comunei Crucea, Gheorghe Frigioi, declară că în această săptămână au început lucrările de amenajare a gardului de împrejmuire a centrului, dar şi a curţii, pentru a putea fi asigurat spaţiul de recreere necesar pentru viitorii locatari.
„Spre sfârşitul lunii octombrie, intenţionăm să inaugurăm căminul”, a afirmat şeful autorităţii locale, mărturisind că până la acea dată va fi asigurat personalul, urmând ca la deschiderea centrului să fie prezenţi şi locatarii. „Avem deja persoane identificate ca viitori locatari. De asemenea, există solicitări de cazare inclusiv din comunele învecinate”, a precizat primarul Gheorghe Frigioi.
Lucrări similare, de împrejmuire, sunt realizate şi la unităţile de învăţământ din comuna Crucea. Şeful autorităţii locale a explicat că, pe timpul vacanţei de vară, au fost furaţi stâlpi de la gardurile care împrejmuiesc unităţile de învăţământ. Cea mai afectată a fost şcoala din Crucea. „Săptămâna aceasta, încheiem lucrările la şcoli”, a declarat primarul Gheorghe Frigioi.

Un nou teren de sport, la şcoala din Crucea

Şeful autorităţii locale a menţionat că la şcoala din Crucea se lucrează la un alt obiectiv important. Este vorba despre modernizarea actualului teren destinat activităţilor sportive. Investiţiile la şcoli sunt realizate cu SRL-ul Consiliului Local Crucea. „Toţi cei 15 angajaţi ai SRL-ului provin din rândul localnicilor. În funcţie de lucrările pe care le realizăm, numărul muncitorilor poate să crească”, a explicat şeful autorităţii locale, afirmând că prin intermediul SRL-ului comuna reuşeşte să economisească fonduri, prin realizarea unor lucrări mai puţin costisitoare, şi să ofere locuri de muncă cetăţenilor.

Ti-a placut articolul?

Comentarii