Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:00 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Valentin Saghiu, primarul copiilor Petrecere cu personaje de poveste, face painting și candy-bar, la Murfatlar (galerie foto)

ro

28 May, 2015 00:00 6152 Marime text


Sute de copii din Murfatlar vor petrece o zi de neuitat de 1 Iunie. Aşa cum deja i-a obișnuit pe locuitorii orașului, și în acest an, la Murfatlar se va organiza, așa cum se cuvine, Ziua Internațională a Copiilor. Luni, 1 iunie, stadionul din Murfatlar va fi gazda petrecerii organizate pentru copii de Primăria oraşului, la inițiativa primarului Valentin Saghiu.




Prichindeilor - de la cei de grădiniță, până la copiii din clasa a IV-a, din Murfatlar, dar și din satul Siminoc, arondat orașului, edilul-șef le-a pregătit o mulțime de surprize, devenind deja o tradiție locală ca ziua de 1 Iunie să fie o sărbătoare în adevăratul sens al cuvântului. „Am pregătit pentru copii mai multe surprize, cei mici se vor putea bucura de candy-barul special amenajat pentru ei, vor putea degusta de la înghețată, la vată de zahăr, popcorn, până la tort!“, a explicat primarul Valentin Saghiu. Pe lângă dulciurile care încântă orice copil, spectacolul pregătit de Primăria Murfatlar va fi cu siguranță unul de neuitat. Cei mici vor avea în mijlocul lor personaje preferate din povești și desene animate, care, după spectacolul de pe scenă, vor coborî în mijlocul lor și se vor juca cu prichindeii. Cei mici vor avea parte de sesiuni de face painting, de o mulțime de jocuri și de multe alte surprize. „Am și eu copii și știu cât de importantă este această zi pentru ei, o visează cu săptămâni înainte. Este deja o tradiție ca de Ziua Copilului să fie petrecere la Murfatlar, deoarece, pentru noi, copiii sunt mereu pe primul loc. Poate tocmai de aceea acum doi ani am și primit diploma de «primarul copiilor». Așadar, luni, 1 Iunie, de la ora 9.00, toți copiii din localitate sunt așteptați pentru o zi de neuitat, pe stadion“, a ținut să transmită edilul-șef Valentin Saghiu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii