Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:29 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Traditii si obiceiuri de Sfantul Nicolae

ro

05 Dec, 2003 00:00 756 Marime text

Celebrat atat de Biserica Ortodoxa, cat si de cea Catolica la data de 6 Decembrie, Sfantul Nicolae este ocrotitorul copiilor, dar si al marinarilor, al brutarilor, al fetelor fara zestre si al victimelor sistemului judiciar * Inchipuit ca un mos cu barba alba, San-Nicoara (cum i se mai spune Sfantului Nicolae) poate aduce ninsoarea doar scuturandu-si barbia de omat * Sub influenta traditiilor europene, Sfantul Nicolae are imaginea unui Mos care pune cadouri in cizmulitele copiilor

Sfantul Nicolae, patronul Greciei, Rusiei, precum si al multor orase din Apusul Europei, este unul dintre cei mai populari sfinti ai crestinatatii. Datorita multelor minuni pe care le-a savarsit atat in timpul vietii, cat si dupa trecerea la cele vesnice, el este supranumit si "Facatorul de minuni". Data nasterii sale este necunoscuta si nu exista o biografie detaliata a vietii sale. Totusi, se cunoaste data mortii sale, care este 6 decembrie, neexistand insa un consens asupra anului, care, dupa unii cercetatori, ar fi 345, iar dupa altii, 352. Traditia Bisericii spune ca Sfantul Nicolae s-a nascut intr-o familie bogata in Parara (Asia Minor). La moartea parintilor sai, Nicolae a devenit preot si s-a lepadat de toata averea sa, pe care a daruit-o saracilor, si a plecat in pelerinaj in Palestina si Egipt. La intoarcerea acasa, poporul l-a intampinat si l-a ales Arhiepiscop de Myra. Dupa cum se stie, Sfantul Nicolae este ocrotitorul copiilor, dar totodata el este si ocrotitorul marinarilor, al brutarilor, al fetelor fara zestre, al victimelor sistemului judiciar etc. Dintre multele legende care il au ca erou, cea mai cunoscuta este cea a fiicelor unui om bogat care isi pierduse averea. Sfantul Nicolae a venit intr-o noapte si le-a aruncat pe fereastra trei saci de aur, pe care sa ii aiba drept zestre. Alte binecunoscute minuni savarsite de Sfantul Nicolae sunt invierea celor trei copii omorati de un hangiu, salvarea de la naufragiu a unor corabii si multe altele.

Cadouri in cizmulitele copiilor

In folclorul romanesc se face o distinctie clara intre Mos Nicolae si Mos Craciun, cele doua personaje avand chipuri si rosturi diferite, totusi inzestrate cu o trasatura comuna: obiceiul de a face daruri copiilor. In traditia populara, ziua de 6 Decembrie este zi de cinstire a Sfantului Nicolae inca din vremea de demult. Inchipuit ca un mos cu barba alba, San-Nicoara (cum i se mai spune Sfantului Nicolae) poate aduce ninsoarea doar scuturandu-si barbia de omat. Sfantul Nicolae a fost treptat desacralizat. Nu numai Mos Craciun este numit cu duiosie "mos". Sfantul Nicolae, episcopul de Cezareea, martirul lui Iisus si savarsitorul de minuni, devine in ochii romanilor Mos Nicolae. Sub influenta traditiilor europene a fost adoptata imaginea unui Mos Nicolae care pune cadouri in cizmulitele copiilor. Sfantul Nicolae este serbat, atat de Biserica Ortodoxa, cat si de cea Catolica, pe data de 6 Decembrie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii