Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
16:22 18 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Satul populat de arabi din Siria Denumiri vechi şi noi - Ştiţi cum se numesc azi localităţile Alakapî, Buiulbiul sau Enghez? (II)

ro

23 Jul, 2015 00:00 9176 Marime text
Tărâm binecuvântat şi disputat între greci şi romani, între otomani şi români, Dobrogea a fost mereu un loc de poveste. Pentru noi, dar şi pentru alte popoare, regiunea care se întinde între Dunăre şi mare a fost scăldată nu doar de ape, ci şi de valurile istoriei. Inimă a pământului românesc astăzi, judeţele de la graniţa cu Marea Neagră, în special ceea ce cunoaştem astăzi sub numele Constanţa, au aparţinut fie dacilor, fie romanilor, turcilor, bulgarilor sau nemţilor.

Continuăm povestea începută în ediţiile trecute, când v-am propus un periplu al poveştilor spuse de-a lungul fluviului Dunărea, plimbându-ne prin oraşele întemeiate în judeţ, mai noi sau mai vechi. Am trecut în revistă în ultimul număr ZIUA în judeţ o parte din istoria localităţilor de astăzi. Multe dintre ele şi-au schimbat complet denumirea pe care o aveau în urmă cu câteva decenii. Dacă numele lor s-ar fi păstrat şi astăzi, harta României ar fi arătat altfel, iar judeţul Constanţa ar fi fost cea mai exotică „insulă“ a României. Astăzi redăm un alt capitol din călătoria noastră prin localităţile din partea de sud a judeţului Constanţa, localităţi pe care vi le prezentăm prin lentila istoriei.
 
Una dintre comunele cu cele mai multe sate în componenţa administrativ-teritorială este Lipniţa, care numără nu mai puţin de şapte sate: Lipniţa - satul de reşedinţă, Canlia, Carvăn, Coslugea, Goruni, Izvoarele şi Cuiugiuc. Pe vremuri, satul Cuiugiuc era recunoscut ca fiind un sat albanez. În 1956, comuna a fost independentă, primar fiind Kastriot Skarpari. Între ani 1952 şi 1958, cetăţenii de origine albaneză, aromână şi kvasha au fost deportaţi către regiunea Timişului. Satul Izvoarele se numea în trecut Pârjoaia. În sat încă se păstrează o biserică de lemn unicat, pe stâlpi de lemn şi împletitură de nuiele. Petre Diaconu a lansat ipoteza că la Izvoarele se afla cetatea Sucidava, devenită apoi Dafne (Daphne). Aşezarea romană de aici era unul din cele două oraşe de la Dunăre prin care goţilor li se permitea să facă negoţ cu lumea romană, căci aici se afla un vad întrebuinţat în întreaga epocă veche pentru trecerea Dunării.
 
Citeşte şi: Poveşti de pe malul Dunării: Cum au schimbat războaiele şi sătenii denumirile localităţilor din Dobrogea
 
Comuna Peştera are şi ea în componenţă cinci sate: Ivrinezu Mic, Izvoru Mare, Peştera (reşedinţa), Veteranu şi Ivrinezu Mare. Cea din urmă localitate se numea cândva Büyük İvrinez, iar Ivrinezu Mic avea denumirea de Küçük İvrinez. Izvoru Mare se numea cândva Mamutcuius, motiv pentru care administraţia publică locală a şi luat decizia ca geamia inaugurată acolo anul acesta să poartă această denumire. Satul Veteranu, care astăzi mai numără doar câteva persoane, purta denumirea de Idriş-Cuiuş.

Şase sate sunt şi în componenţa comunei Ion Corvin: Brebeni, care s-a numit şi Ciucurchioi, Crângu - Kara-Amet, Ion Corvin (reşedinţa), în trecut Kuzgun, Rariştea - Bazarghian şi Viile, care a fost Beilic până la emiterea Decretului Consiliului de Stat nr. 799/1964 privind schimbarea denumirii unor localităţi.

Singura comună din România cu populaţie majoritar musulmană

Oraşul Băneasa a fost declarat oraş prin Legea 83/2004. Are arondate patru unităţi, oraşul principal şi alte trei sate: Negureni, Făurei şi Tudor Vladimirescu. Localitatea Negureni este atestată în jurul anului 1780, fiind situată la punctul actual „Trei cişmele“. Din cauza unei epidemii, locuitorii s-au mutat pe locul actualului sat în jurul anului 1800. În 1968, localitatea a fost ataşată ca sat al comunei Băneasa. Satul Tudor Vladimirescu s-a numit Regepcuiuş. Până în anul 1946 a avut statut de comună, iar ulterior, până în anul 1951, localitatea a fost ataşată ca sat al comunei Dobromir Vale. Din anul 1951, localitatea a devenit comună, până în anul 1968, când a fost alipită comunei Băneasa.

Dobromir este singura comună din România în care etnicii turci sunt majoritari. Conform recensământului din 2011, etnia turcă reprezintă 57,76% din populaţie. Comuna cuprinde satele: Cetatea, Dobromiru din Deal, Dobromir (reşedinţă), Pădureni, Lespezi şi Văleni. Cu toate acestea, localitatea a fost cândva ocupată de romani, fiind chiar o aşezare dezvoltată. Lângă satul Cetatea a fost descoperită o inscripţie potrivit căreia, în anii 177-178, Anternius Antoninus, tribunus cohortis I Cilicum, delimita teritoriul aparţinând civitas Ausdecensium de cel al unei comunităţi indigene (de daci). Ausdecensii fuseseră mutaţi din munţii Rodopi - teritoriul lor originar - în sudul Dobrogei de astăzi, aparent împreună cu Bessi şi Lai. Satul s-a numit cândva şi Asarlak.

Denumirea veche a satului Lespezi este Tekkeköy (denumire turcească). Istoria lui e necunoscutǎ înainte de anul 1900, şi merită o cercetare istoricǎ, deoarece sunt multe semne, relicve romane, bizantine, turceşti. Pe dealul din sud-estul satului se pot vedea ruinele unei foste cetăţi. Tot aici existǎ o carierǎ, din care se pare că romanii au folosit piatră pentru construcţia monumentului de la Adamclisi. Cât despre satul Văleni, în trecut s-a numit Yenişenlia, apoi Valea Rea, actuala denumire primind-o prin Decretul Consiliului de Stat nr. 799/1964 privind schimbarea denumirii unor localităţi.
 
Despre comuna Poarta Albă nu există încă foarte multe detalii istorice. Denumirea originală din limba tătară crimeeană a localităţii a fost Alakapî, care înseamnă Arcada (sau Bolta). În componenţa sa intră şi satul Nazarcea (Galeşu).
Comuna Ciocârlia cuprinde, de asemenea, două sate: Ciocârlia de Sus şi Ciocârlia de Jos. Comunitatea musulmană din Ciocârlia de Sus are o geamie construită în jurul anului 1880. Comuna este cunoscută sub denumirea de Buiulbiul, care în limba turcă înseamnă Privighetoare.
 
Citeşte şi: Legenda localităţilor Ciocârlia de Sus şi Ciocârlia de Jos şi a celor două tinere cu glas fermecător 
 
Comuna Cobadin este una dintre cele mai mari comune din ţară. În perioada 1890-1892, localitatea Cobadin, reşedinţa de comună, a fost populată cu colonişti de origine germană, cunoscuţi ca germani dobrogeni. Majoritatea au părăsit localitatea în 1940, fiind strămutaţi cu forţa în Germania, sub lozinca „Heim ins Reich“ (Acasă în Reich). Pe lângă reşedinţa Cobadin, comuna cuprinde patru sate: Conacu - numit în trecut Beşoğul, Negreşti - numit Karabak, Viişoara, - numit Caciamac şi satul Curcani, în trecut numit Cherticpunar, părăsit de localnici în prezent, pe raza localităţii funcţionând doar câteva ferme.

Sat dobrogean locuit de arabi

Şi comuna Independenţa cuprinde cinci sate. Satul Fântâna Mare este unic în România, fiind locuit integral de etnici turci (cca 374 de persoane). Numele istoric era Başpînar, scris şi Başpunar. Primăria Independenţa a încercat în 2007 demararea unui proiect prin care să introducă satul pe lista patrimoniului mondial UNESCO, cele 111 gospodării urmând a fi reabilitate de Asociaţia Oamenilor de Afaceri Turci din România. Toată comuna actuală a fost locuită de turci. Independenţa (reşedinţa) s-a numit Bayramdede, Movila Verde s-a numit Kîzîl-Murat, iar Tufani, Karaaci sau Kara-Acz. Satul Olteni s-a ridicat pe ruinele unei foste aşezări, Demircea (Demidja).
 
Cerchezu este o comună tot din partea de sud a judeţului Constanţa şi cuprinde patru sate. Localitatea Căscioarele s-a numit Mamuzlu sau Mamuslia, iar Viroaga - Calfachioi.
Satul Căscioarele a fost locuit de germani, aduşi aici de Regele Carol I, pentru a dezvolta economic această zonă. La Căscioarele, ca şi la Cobadin, s-au aşezat în jurul anului 1890 turcii. Ei au fondat practic satul. Satul Măgura s-a numit câdva Dokuz Agaç - Nouă copaci - românizat în Docuzaci. În secolul al XIX-lea, populaţia era majoritar islamică, dar ea s-a retras înspre Turcia în mai multe valuri succesive, începând de după războiul de independenţă şi până în anii 1930, când Mustafa Kemal Ataturk a oferit diverse avantaje turcilor din Balcani care emigrau în republica instaurată de el. Aici şi în alte patru localităţi înconjurătoare au fost colonizaţi prin 1834, de către un paşă pe nume Hasan, arabi originari din Siria, care erau foarte apreciaţi pentru priceperea lor de a practica agricultura în condiţii de secetă. Recensământul otoman din 1850 raportează 145 de arabi (0,9%) în Dobrogea, însă numărul lor a crescut simţitor după această dată. În 1861, geograful francez Guillaume Lejean menţiona faptul că în timpul călătoriei sale prin Peninsula Balcanică efectuată în anul 1854, una din aceste aşezări, Arab-Köi, era deja abandonată, restul aşezărilor bucurându-se însă de o oarecare prosperitate. Câteva decenii mai târziu, în 1913, antropologul elveţian Eugène Pittard menţionează că aceste colonii s-au dizolvat şi reuşeşte să mai găsească în zonă doar o rămăşiţă de 14 arabi, toţi bărbaţi. În urma analizelor antropologice, Pittard a concluzionat că o parte a acestora aveau influenţe rasiale negroide şi pune această situaţie în legătură cu faptul că populaţia arabă din jurul Mării Roşii prezintă deseori influenţe rasiale negroide. El concluzionează că este foarte posibil ca o parte a arabilor dobrogeni să aibă strămoşi originari din această zonă.

Dumbrăveni, localitatea cu cei mai puţini locuitori

Bărăganu cuprinde două sate: Bărăganu (reşedinţa) şi Lanurile. În perioada 1890-1892, localitatea Bărăganu a fost populată de colonişti de origine germană, cunoscuţi ca germani dobrogeni. În trecut, satul Bărăganu se numea Osmanfakî, iar Lanurile - Ebechioi.
Dumbrăveni este comuna cu cea mai mică populaţie din judeţ şi cuprinde două sate: Dumbrăveni (reşedinţa) şi Furnica.
Cercetările efectuate pe coasta Mării Negre şi a limanelor care o însoţesc au identificat aşezarea greco-romană de la Agigea, cu o populaţie impresionant de densă. Nu se ştie precis numele vechi al aşezării, deoarece nu s-a descoperit nicio inscripţie cu această informaţie, dar este posibil să fi fost Stratonis, denumire menţionată de Herodot şi de Strabon. Documentele şi hărţile de dată recentă menţionează localitatea începând cu anul 1860, fiind denumită Adjidjé.

Negru Vodă, între mărire şi decădere 

Oraşul Negru Vodă (denumit Karaömer până în 1878 şi apoi Caraomer până în 1926), a fost fondat în anul 1715, în cadrul Imperiului Otoman. Mai are în componenţă satele Vâlcele şi Dărăbani. În urma Războiului Ruso-Turc din 1877-1878, localitatea a devenit teritoriu românesc, fiind colonizată cu români din Oltenia, Muntenia şi Moldova din cauza populaţiei reduse. Comuna Caraomer avea în anul 1880 următoarele cătune în componenţă: Caraomer, Alibeichoi (8 familii de cerchezi, desfiinţat), Canlicicur (desfiinţat înainte de 1989), Dauluchioi, Ghiuvenlia, Cherchezchioi, Derechioi (desfiinţat), Docuzaci, Mamuzlia şi Calfachioi.
 
În timpul Primului Război Mondial, Caraomer a fost scena unor lupte grele între forţele Antantei şi cele ale Puterilor Centrale. În perioada mai 1918 - noiembrie 1919, satul Caraomer a fost sub administraţie bulgară, ca urmare a Tratatului de la Bucureşti, din 1918.

În cel de-al Doilea Război Mondial, satul Negru Vodă a fost scena unei alte bătălii. La 25 august 1944, o companie din Regimentul 2 Grăniceri a oprit avansul unui coloane germane motorizate a unei unităţi de artilerie antiaeriană care se retrăgea dinspre Cobadin. Înainte de anul 1968, Negru Vodă a fost reşedinţă de raion, iar ulterior a fost centru de comună. În anul 1989, Negru Vodă a fost declarat oraş agro-industrial.
Satul Grăniceru, deşi încă figurează în nomenclatorul localităţilor din România, este de fapt dezafectat şi depopulat.
 
Citeşte şi: Fost-au ale noastre - Mirceşti, Colelia, Adâncata sau Grăniceru: Sate din Constanţa din care a rămas doar praf de amintire 
 
Amzacea este o comună în judeţul Constanţa care cuprinde trei sate: Amzacea (reşedinţă), Casicea şi General Scărişoreanu, care în trecut s-a numit Enghez.
 
Pecineaga este o comună situată în partea de sud-est a judeţului Constanţa, în Podişul Cobadin. Cuprinde două sate: Pecineaga - Gherengic în trecut, numele fiind schimbat în 1923 în Pecineaga. Din 1933 până în 1940, s-a numit I.G. Duca, revenind apoi la numele de Pecineaga. Satul Vânători s-a numit cândva Aşcilar.
 
Comuna Albeşti este formată din satele Albeşti (reşedinţa), Arsa, Coroana, Cotu Văii şi Vârtop. Prima atestare a localităţii Albeşti datează de pe vremea stabilirii pe acest teritoriu a populaţiei turceşti din Crimeea, în anul 1856, şi a purtat până în anul 1924 denumirea turcească Sarighiol. Era formată din două colonii turceşti - una spre est, care se numea Sarighiol, şi alta spre vest, care se numea Acbaşi. Ulterior, populaţia dominantă era alcătuită din germani dobrogeni şi apoi din români.

Cel mai frumos sat

Una dintre cele mai frumoase comune din Constanţa, Limanu, s-a numit cândva Caracicula, în turcă - Karaçuklu, şi este situată în partea de sud a judeţului Constanţa. Asociaţia Cele Mai Frumoase Sate din România a premiat satul Limanu (reşedinţa comunei) pentru frumuseţea sa în anul 2010. Comuna are în componenţă localităţile 2 Mai, Hagieni, Limanu şi Vama Veche. Localitatea Limanu a fost întemeiată anul 1863 de colonişti turci şi tătari. La vremea respectivă, satul aparţinea Imperiului Otoman. Ca parte a Dobrogei, localitatea a intrat în componenţa României în anul 1878. În anul 1887, în sat s-au stabilit 35 de familii de germani venite din Basarabia. 2 Mai este situat la 6 km de Vama Veche şi la 5 km de Mangalia. Denumirea provine de la ziua de 2 mai 1864, când Alexandru Ioan Cuza a dizolvat adunarea legislativă a Principatelor Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti pentru a-şi promova reformele. Numele i-a fost dat de Mihail Kogălniceanu, care a înfiinţat localitatea în 1887. Din alte surse, denumirea ar proveni de la cele „două maiuri“, unelte ţărăneşti ce se foloseau în această aşezare. Pe lângă pescarii greci, oierii români şi crescătorii de cai tătari care aveau aici colibe şi bordeie, primii locuitori sedentari au fost ruşii refugiaţi aici în sec. XIX, după cum arată Eugene Pittard. Între localităţile 2 Mai şi Vama Veche, litoralul este ocrotit de o rezervaţie naturală integrală (terestră şi maritimă) - Hagieni. Întemeiată în 1824, vechea denumire a aşezării Hagieni era Hagilar (în turcă, Hacılar), fiind populată iniţial exclusiv cu tătari, mulţi dintre ei „hagii“ (credincioşi musulmani care efectuaseră pelerinajul la Mecca). Din 1938 are numele actual, iar după 1989 intervine depopularea treptată a aşezării.

Sursele folosite pentru redarea acestui material au fost Carta Verde a Judeţului Constanţa, Wikipedia.rog şi arhiva cotidianului ZIUA de Constanţa.

Ti-a placut articolul?

Comentarii