Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:07 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proiect de suflet al primarului Vasile Neicu, în 2016 - centru after school la Pantelimonul de Sus

ro

03 Dec, 2015 00:00 4319 Marime text


Primarul comunei Pantelimon are gânduri mari pentru noul an care se apropie. Construcţia unui cămin cultural cu o arhitectură mai deosebită în satul Runcu este doar unul dintre proiectele importante pe care primarul le-a demarat. Dacă în alte localităţi lucrurile se mişcă mai încet sau deloc, în comuna Pantelimon, mai multe proiecte sunt în derulare.
 
Acum câteva zile, primarul Vasile Neicu a semnat protocolul pentru demararea lucrărilor proiectului de modernizare a străzilor în localităţile Pantelimonul de Sus, Pantelimonul de Jos şi Runcu. Prin acest proiect, 13 kilometri de drumuri vor fi modernizate. 

Apă, canalizare şi drumuri - principalele preocupări

În altă ordine de idei, proiectul de racordare a comunei la sistemul de canalizare este deja la etapa de studiu de fezabilitate. Primarul a explicat că face în prezent demersuri la MDRAP pentru modificarea proiectului, astfel încât Primăria să îi poată sprijini pe oameni să se branşeze mai repede şi mai ieftin la sistemul de canalizare. „Suntem în discuţii cu cei de la minister. Vrem să le propunem ca, din banii de la bugetul local, să facem o parte a branşamentelor. Mai exact, din conducta principală care trece pe mijlocul străzii, să legăm conductele unor cămine ce vor fi amplasate în apropierea porţilor, astfel încât localnicii să se poată racorda mai uşor. În acest fel nu mai suntem nevoiţi să facem noi şanţuri ori de câte ori cineva vrea să se branşeze şi implicit vom putea să demarăm un proiect de asfaltare a drumurilor“, a explicat primarul Vasile Neicu.
 
Tot pentru modernizarea străzilor, Primăria Pantelimon are în implementare un proiect pentru modernizarea a 15 kilometri de drumuri în Pantelimonul de Jos şi în Runcu. „Toate străzile din aceste sate vor fi asfaltate. Firma care se ocupă de aceste lucrări este Al Stom Company SRL“, a adăugat gospodarul-şef al comunei Pantelimon.
 
Primarul Vasile Neicu a declarat că lucrările de la reţeaua de apă sunt gata, astfel, locuitorii satului Runcu având apă potabilă. El a ţinut să precizeze că toate gospodăriile vor fi racordate gratuit de Primăria Pantelimon. „Voi face o şedinţă cu locuitorii, vom vedea cine vrea să se branşeze şi cine nu. Acum ne îndreptăm atenţia asupra satului Nistoreşti. Vrem ca, în cel mai scurt timp, şi locuitorii din acest sat să beneficieze de apă potabilă“, a adăugat Vasile Neicu.
 
Aici, reţeaua subterană de conducte este deja introdusă în subteran şi mai trebuie făcute mufările de către firma constructoare. „Acum se lucrează la puţuri. Dacă timpul ne permite, într-o lună am putea să finalizăm şi acest proiect“, a adăugat primarul comunei Pantelimon.

Proiecte de suflet pentru tinerii comunei


Un alt proiect ambiţios al administraţiei publice locale, demarat în acest an, este amenajarea unui teren de fotbal în Pantelimon. Deşi lucrările au fost întârziate din cauza unor greşeli de proiect, până la sfârşitul anului va fi finalizată şi această investiţie. Valoarea lucrării se ridică la 197.000 de euro, bani atraşi de la Uniunea Europeană. Noul teren de fotbal este amenajat pe fostul teren de sport şi va avea tribune, vestiare, gazon natural etc.
 
În altă ordine de idei, primarul localităţii, Vasile Neicu, a declarat că s-au început deja lucrările la noul cămin cultural de la Runcu. „Am semnat contractul şi, de câteva zile, s-a început construcţia efectivă. Sperăm ca până la venirea frigului să putem turna măcar temelia, urmând ca restul lucrărilor să le reluăm din primăvară. Firma care se ocupă de acest obiectiv este Opal Construct“, a declarat primarul Vasile Neicu, pentru ZIUA în judeţ.
 
De asemenea, celor mici primarul le pregăteşte, pentru 17 decembrie, un spectacol în spiritul sărbătorilor de iarnă: „Albă ca Zăpada“. Povestea magică se va încheia cu un minunat foc de artificii. „Încercăm să facem cât de multe putem pentru tineri şi pentru copiii noştri. De aceea le-am achiziţionat şi mai multe costume populare. Avem tineri talentaţi care merg la multe evenimente în tot judeţul şi trebuia sa ne descurcăm cum putem. Astfel că am dat o hotărâre de Consiliu Local şi am alocat nişte fonduri în acest sens“, a conchis Vasile Neicu.
 
Pentru anul 2016, primarul are în plan construirea unui centru after school la Pantelimonul de Sus, în clădirea fostului CAP. „Avem mulţi copii buni cu posibilităţi materiale reduse sau de care părinţii nu se pot ocupa în mod corespunzător. În sprijinul lor, venim cu acest after school, care va fi foarte util“, a declarat primarul.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii