Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:14 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primarul Vasile Delicoti a mai marcat un succes Blocuri ANL pentru tinerii comunei Poarta Albă

ro

30 Oct, 2014 00:00 1812 Marime text
Comuna Poarta Albă, o localitate care se apropie cu paşi repezi de obiectivul de a deveni un oraş, a cunoscut cea mai serioasă dezvoltare, de când în fruntea comunei a fost ales Vasile Delicoti. Cel puţin în mandatul acesta, gospodarul-şef a căutat soluţii pentru finalizarea unor obiective importante, dar şi pentru demararea unora noi. A reuşit, în aceşti ani, să reabiliteze instituţiile de învăţământ, în centrul localităţii a fost amenajat un parc de toată frumuseţea, la fel şi un centru pentru tineret care este atracţia localităţii, iar reţelele de utilităţi sunt în plină modernizare. Unul dintre cele mai noi proiecte demarate este cel de extindere, reabilitare şi modernizare a sediului şcolii generale din Poarta Albă, lucrări începute în această vară. „Odată ce finalizăm construcţia şcolii, un alt lucru ne preocupă, şi anume atragerea personalului didactic bine pregătit, tânăr, care să vină aici să îi înveţe pe tineri şi care să rămână, nu să stea un an sau un semestru. De aceea depunem toate eforturile pentru ca CNI-ul (n.r. Compania Naţională de Investiţii) să aloce bani destinaţi acelor blocuri ANL pentru care am depus solicitări de mai mulţi ani“, declara Vasile Delicoti, la momentul lansării proiectului de reabilitare a şcolii.

Recent, primarul s-a bucurat de o nouă reuşită: a fost aprobată finanţarea pentru proiectul privind construirea a două blocuri ANL în localitate. „Mai exact, în cartierul Via, pe strada Palatului. Este vorba despre un număr de 54 de unităţi locative sociale tip ANL, atât apartamente, cât şi garsoniere, suprafaţa medie a unei astfel de locuinţe fiind de 40 mp“, a declarat primarul Vasile Delicoti. „Finanţarea presupune alocarea sumei de 250.000 de lei, bani necesari pentru demararea licitaţiei, costurile unui astfel de proiect fiind mult mai ridicate“, a precizat Vasile Delicoti.
Gospodarul-şef a adăugat că speră ca, cel mai târziu în primăvară, lucrările propriu-zise să fie deja începute. „Costurile pentru construirea blocurilor se ridică la aproximativ 400 de euro/mp, suprafaţa ce urmează a fi construită fiind de peste 2.000 mp. După socotelile noastre, proiectul ar costa în jur de două milioane de euro“, a completat Delicoti.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii