Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:18 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria oraşului Ovidiu se măreşte Funcţionarii publici ai instituţiei sunt pregătiţi să primească patru colegi noi

ro

24 Jul, 2014 00:00 2319 Marime text
Primăria oraşului Ovidiu îşi măreşte efectivul! Mai precis, angajaţii instituţiei sunt în căutarea unor colegi harnici, ambiţioşi şi care vor să facă parte dintr-un compartiment bine pregătit. Patru noi colegi sunt aşteptaţi să facă parte din colectivul funcţionarilor publici ai Primăriei Ovidiu, care anunţă pentru luna august organizarea unui concurs de recrutare pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a funcţiilor publice de execuţie vacante. Acestea pot fi accesibile şi celor care abia au terminat studiile, celor care au puţină experienţă, dar şi celor care sunt deja experimentaţi în domeniu.

Posturile pe care autoritatea publică locală le scoate la concurs sunt cele de consilier juridic clasa I, grad profesional principal - la Compartimentul Juridic, Serviciul de Administraţie publică Locală (SAPL); inspector clasa I, grad profesional debutant - la Compartimentul Agricol, SAPL; inspector clasa I, grad profesional debutant, pentru Compartimentul Impozite şi Taxe Persoane Juridice, Biroul Impozite şi Taxe, precum şi un post de poliţist local clasa I, grad profesional asistent, la Compartimentul Circulaţia pe drumurile publice, din cadrul Serviciul Public Poliţia Locală Ovidiu. 

Concursul se va desfăşura la sediul Primăriei Ovidiu, unde candidaţii vor depune şi dosarele de concurs, iar proba scrisă va fi susţinută în data de 22 august, începând cu ora 10.00. Cei declaraţi admişi în urma probei teoretice trebuie să stea cu ochii pe avizierele Primăriei, întrucât data susţinerii interviului va fi anunţată ulterior, prin afişare la sediul instituţiei. Mai multe detalii privind probele, conţinutul dosarului, cerinţele specifice fiecărui post, precum şi bibliografia de concurs pot fi consultate, de asemenea, la sediul Primăriei Ovidiu, precum şi pe site-ul instituţiei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii