Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:40 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Premieră culturală în comuna Topalu Festival rock la poalele Cetăţii Capidava

ro

29 Jun, 2017 00:00 3389 Marime text
Locuitorii comunei Topalu şi nu numai vor avea parte, în această vară, de o premieră culturală. În perioada 21-23 iulie se va desfăşura Festivalul Capidava Rock Fest.
 
Primăria comunei Topalu a acceptat să fie partener în organizarea primului festival de muzică rock din zonă. „Iniţiativa aparţine Asociaţiei Rock 89, care organizează evenimentul şi suportă cheltuielile. Noi suntem doar parteneri şi le asigurăm spaţiul de desfăşurare şi energia electrică pentru corturile ce vor fi amplasate în zonă, pentru scenă ei având propriile generatoare“, a declarat, pentru ZIUA în judeţ, primarul comunei Topalu, Valentin Stanciu.
 
Aşadar, vor fi două zile de muzică rock chiar pe malul Dunării, la baza Cetăţii Capidava. Primarul localităţii Topalu a recunoscut că organizarea acestui eveniment muzical va reprezenta o nouă oportunitate pentru promovarea zonei, recunoscută, de altfel, pentru încărcătura sa istorică, dar necunoscută pentru potenţialul său turistic.
 
Potrivit primarului Valentin Stanciu, evenimentul va începe la 22 iulie şi va cuprinde, printre altele, concursuri tematice şi diverse activităţi care vor asigura buna dispoziţie a participanţilor. „Am înţeles de la organizatori că acest festival de muzică rock va reprezenta şi o posibilă rampă de lansare pentru formaţiile tinere mai puţin sau deloc cunoscute de public, iar seara vor urca pe scenă trupe consacrate din România şi Bulgaria“, a afirmat şeful administraţiei publice locale din Topalu.
 
Spaţiul oferit de administraţia locală va fi generos şi va permite prezenţa la festival a mii de oameni, care vor avea posibilitatea să campeze corturile aici şi să cumpere produse realizate de localnici, întrucât vor exista şi puncte destinate activităţilor comerciale. „Sperăm să vină cât mai mulţi oameni, care să descopere frumuseţea zonei noastre şi care să revină cu drag aici şi în anii următori, împreună cu prietenii lor“, ne-a spus primarul comunei Topalu, Valentin Stanciu.
 
Pentru a le stârni curiozitatea şi dorinţa de a vedea locuri noi, pline de încărcătură istorică şi artistică, putem aminti că, pe lângă Cetatea Capidava, cei care vor veni la festival pot admira, de asemenea, lucrări deosebite expuse la Muzeul de Artă „Dinu şi Sevasta Vintilă“, dar pot vizita şi Mănăstirea Capidava.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii