De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
00:19 30 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Poveşti de pe malul Dunării Cum au schimbat războaiele şi sătenii denumirile localităţilor din Dobrogea (galerie foto)

ro

11 Jun, 2015 00:00 5312 Marime text
Dobrogea a fost dintotdeauna regiunea „altfel“ a României. Din toate punctele de vedere. Protejată de restul ţării de braţul lung al Dunării, fluviul a scris, de-a lungul veacurilor, istoria localităţilor ale căror maluri le-a mângâiat. Teritorii ce au fost când ale României, când ale Bulgariei, când ale otomanilor, când ale nimănui, dar mereu binecuvântate de Dumnezeu. Dobrogea a fost, din vechime, un tărâm al făgăduinţei pentru multe popoare. Poate că nu degeaba pământul încă mai poartă paşii Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat.
 
Întemeiată de greci cu câteva secole înaintea erei noastre, tărâmul dintre Dunăre şi mare a fost apoi locuit de geto-daci. Alexandru cel Mare a râvnit şi el la pământul scăldat de Pontul Euxin şi de Danubius, astfel că ajunge pentru scurt timp să fie inclus în regatul macedonean. De la Burebista, Dobrogea avea să ajungă, în secolul I, sub stăpânirea Romei, iar din secolul IV, intră în componenţa Imperiului Bizantin şi apoi sub dominaţia bulgară. Despot bulgar era şi Dobrotici, cel de la care fosta Scythia Minor îşi trage numele.

De la „vama“ Hârşova, la Păcuiul lui Soare, Dunărea şi-a croit drumul, pecetluind istoria Dobrogei

Revenind însă la imprevizibila Dunăre, localităţile care străjuiesc fluviul au şi ele o istorie deosebită. Oraşul Hârşova a fost menţionat întâia oară între cele două războaie daco-romane, în anul 103, sub denumirea de Carsium, cetate a cărei piatră inaugurală a fost pusă de însuşi împăratul Traian.
În secolele V-VI, cetatea a cunoscut apogeul. În ultimii ani ai veacului al XVI-lea, Mihai Viteazul a cucerit aşezarea, iar în 1856, a fost distrusă. Datorită ieşirii la Dunăre, aşezarea a fost un punct vamal bine închegat în antichitate, iar în perioada medievală, a reprezentant un obiectiv fortificat al Dunării, dar şi poarta prin care se transportau bogăţiile Dobrogei către Imperiul Otoman.

Ursul de la Hârşova

Sub stăpânire otomană, oraşul de astăzi şi-a format chiar şi numele actual. Se spune că, în Evul Mediu, atunci când otomanii se luptau cu Mircea cel Bătrân şi urmaşii săi pentru redutele din Dobrogea, o armată a unui sultan a ajuns lângă oraşul dunărean. Pentru că armata română era depăşită numeric de oştile otomane, asediaţii au încercat să creeze o diversiune. În miez de noapte, îmbrăcaţi cu nişte piei de urs, i-au atacat pe otomanii aflaţi în tabăra militară. Scriitorul turc Evlya Celebi nota despre această întâmplare că, atunci când a văzut atacul jivinelor, sultanul turc a început să strige: „Odovan hîrş gelyor!“ („Vine ursul în câmpie!“). De atunci, în izvoarele otomane, vechea cetate Carsium este menţionată şi ca Harisova, iar mai apoi, de către călători germani, ca Hirsove, Chirschowa, Kersova sau Harsowa, spun unele surse.

Cernavodă, Bogaz-Kioi sau Mighali Thermae

Un alt oraş, pe care (aproape) toţi cei care vin spre mare îl traversează, măcar cu privirea, este Cernavodă. Ca aşezare omenească, are o vechime milenară. Este cunoscută din perioada romană, când se numea Axiopolis. Situată tot pe braţul lung al Dunării, aşezarea avea o funcţie strategică. Unele dintre marile capodopere ale istoriei şi arheologiei - Gânditorul şi perechea sa - au fost descoperite la Hamangia, în arealul Cernavodei de azi. Sub stăpânirea otomană, localitatea a avut numele de Bogazchioi sau Bogaz-Kioi, care se traduce prin „satul de la vărsare“. Bogaz-Kioi l-a înlocuit pe cel de Mighali Thermae. Denumirea Bogaz-Kioi a fost inspirată de amplasarea localităţii la locul de confluenţă al Dunării cu vechiul curs al râului Axios, de unde şi numele de „Satul de la gură“ sau „de la vărsare“.

De la „tatăl“ Micii Sirene, la bunicul actorului Dan Puric

Denumirea actuală a oraşului Cernavodă datează din secolul al XIX-lea, însemnând, în limba slavă, „apa neagră“, o traducere a denumirii turceşti Carasu. Unele surse spun că numele de azi ar putea proveni de la Czerno-Bolgaria. La jumătatea secolului al XIX-lea, pe aceste locuri ajunge şi celebrul scriitor danez Hans Cristian Andersen, autorul poveştilor copilăriei noastre. Cernavodă a fost, pentru o scurtă perioadă, din noiembrie 1878 până la 1 aprilie 1879, a doua reşedinţă a judeţului Silistra Nouă. La 1912, vremelnic, primar al oraşului a fost Ioan Purec, bunicul actorului Dan Puric. În oraşul podului construit de inginerul Anghel Saligny, Emil Cioran face primul an de şcoală.

Veniţi de La Plopi, stabiliţi în vatra fostei cetăţi Cius

Dar să pornim o călătorie pe firul Dunării, de acolo de unde începe să descrie curba în căutarea Deltei frumos pictate pe harta lumii. Comuna Gârliciu, situată la graniţa nordică a judeţului Constanţa cu judeţul Tulcea, este şi ea mângâiată de apele Dunării. Vorbind despre „Dobrogea, în pragul veacului al XX-lea“, Ionescu D.M face referire la înfiinţarea satului Gârliciu în jurul anului 1830, de către locuitori veniţi din judeţul învecinat, Ialomiţa, din localitatea La Plopi. Alte surse arată că vatra satului s-a stabilit cu un veac mai devreme, iar localitatea era atestată documentar încă din secolul al IX-lea, la circa 3 kilometri de fosta cetate Cius, făcând parte din linia dunăreană a limesului scitic organizat pe aceste locuri din vremurile împăraţilor romani. Ruinele sale pot fi văzute şi astăzi în zona Hisarlâc, la 5 kilometri sud de comună.

Groapa Ciobanului

Mai jos se află comuna Ciobanu, atestată tot în jurul anului 1830, când denumirea actualei localităţi era Groapa Ciobanului, denumire folosită până la Războiul de Independenţă, când a devenit Ciobanu.
Călătorind mai jos, către Bogaz-Kioi, în anul 1864, se descoperă, conform documentelor istorice, comuna Ghindăreşti. De-a lungul timpului, aşezarea a fost când comună, când sat. Statut de comună a avut până în anul 1956, având sub jurisdicţie satele Horia şi Tichileşti. Apoi, rolurile s-au inversat şi Ghindăreşti a ajuns să fie sat, iar sediul administrativ s-a mutat la Horia. Din 1966, este din nou comună.

De la cetatea Capidava, la Topal, eroul turc şchiop 

Comuna Topalu a avut dintotdeauna o istorie aparte în rândul aşezărilor umane de-a lungul fluviului, având în componenţă şi satul Capidava, denumire păstrată din vremea stăpânirii romane. Topalu a fost întemeiată de refugiaţii din Bugeac sau din podişul Transilvaniei, împroprietăriţi cu teren, unde au început să practice oieritul. Numele satului provine de la unul dintre primii locuitori, un turc pe nume Topal (şchiop), care a murit ca un erou în războiul din 1877, apărând cetatea.
 
O altă variantă, prezentată de Gh. Vintilă într-una dintre scrierile sale autobiografice, arată că, după 1800, câteva familii de lângă Braşov au părăsit locurile natale, deoarece au fost denunţate că ar fi luat parte la Revoluţia de la 1848 (printre aceste familii s-a aflat şi familia Murat, din care se trage şi actualul primar, Gheorghe Murat). După ce s-au aşezat pe aceste locuri, a început să le meargă bine, astfel că, într-o zi de Crăciun, locuitorii satului au fost tâlhăriţi şi bătuţi de o ceată de turci. Beiul de la Hârşova, aflând de renumele de oameni harnici al localnicilor şi de jaful tâlharilor, a trimis în sat un turc pe nume Topal, care era şchiop. Acesta avea rolul de a-i apăra pe locuitori de duşmani. Pentru că era un om bun la inimă, oamenii au botezat satul în cinstea protectorului lor, îngropat la moartea sa în mijlocul satului.
 
Rămânând însă pe meleagurile comunei Topalu, localitatea Capidava este clădită pe cetatea milenară cu acelaşi nume, având o importanţă strategică deosebită. În prezent, se fac lucrări pentru reabilitarea cetăţii Capidava, care va putea fi redată astfel circuitului turistic.

Seimenii şi inelul sigilar descoperit în „plimbările“ virtuale

O altă localitate a cărei existenţă a fost marcată de Danubius este tocmai localitatea Dunărea, arondată comunei Seimeni, purtând de altfel denumirea falnicei ape curgătoare. Localitatea Seimeni este amplasată pe un teren milenar, având fundaţiile săpate în roci calcaroase şi gresii de vârstă jurasică, cretacică şi terţiară. La câteva sute de metri de la ieşirea din Seimeni, se află Movila Banului, cel mai vechi punct fosilier din miocen descoperit în Dobrogea, declarat rezervaţie naturală datorită abundenţei de fosile foarte bine conservate. Anul trecut, Cristian Pintilie, un inginer braşovean pasionat de istorie, a descoperit la Seimeni un inel sigilar care purta inscripţii milenare, similare unora descoperite în Mexic.

Citeşte şi

Revelaţia unui braşovean în „plimbările“ pe Google Earth: O descoperire recentă făcută la Seimeni ar putea răsturna întreaga istorie a lumii (galerie foto)
 
Istoria omenirii s-ar putea schimba: Simbolurile de pe inelul milenar de la Seimeni, similare unora descoperite în Mexic (galerie foto)

Revenind însă la istoria comunei, numele său provine de la cel al soldaţilor Ţării Româneşti din perioada medievală. În anul 1655, în Ţara Românească izbucneşte răscoala seimenilor (lefegii), înăbuşită cu sprijin de la domnitorii Transilvaniei şi Ţării Româneşti. După înfrângerea suferită, mulţi seimeni au trecut Dunărea şi s-au stabilit pe vatra actuală a satului.

Punctul Muzait al cetăţii Sacidava şi cetatea Pătului

Pe firul Dunării, în jos, se află şi comuna Rasova, având în componenţă şi satul Cochirleni, ambele având ieşire la fluviu. La fel ca toate aşezările de pe malul drept al Danubiusului, şi Rasova este o veche vatră domnească născută pe temelia unor cetăţi daco-romane.
 
Între Rasova şi Dunăreni, pe un deal înalt de pe malul drept al apei, se află punctul „Muzait“, unde a fost identificată cetatea Sacidava, întemeiată în jurul veacului al treilea. Marele edificiu de la Sacidava reprezintă prima dovadă că numele fortificaţiei romane de pe Dunăre a fost împrumutat de la o veche aşezare indigenă. Ultima perioadă cunoscută istoriei durează până în veacul al şaptelea. Vatra satului intră într-o perioadă de renaştere după războiul din Crimeea. În notele unor autori, Rasova de astăzi este trecută cu denumirea de „Rasovata“, cu terminaţia bulgărească „ta“, „Rasova“ sau „Raşova“ (cuvânt vădit înrudit cu „Ruşava“ - Orşova, cu înţelesul arhaic de «Roşia»), iar uneori şi „Râsânata“.
 
Cât despre Cochirleni, aşa cum satul este cunoscut azi, pe vremea împăratului Constantin, cetatea se numea Flaviana Castra şi era cartierul general al comandantului Flavius Dalmatius. Locului i se mai spunea şi Cetatea Pătulului sau a Pătului, un nume derivat posibil de la un anume întemeietor, Pătru.

Cetatea Daphne şi Păcuiul lui Soare de la graniţa ţării

Comuna Lipniţa este şi ea scăldată de apele fluviului şi, la fel ca celelalte, a fost locuită încă din vechime. Descoperirile făcute în zona actualei mănăstiri Dervent - Canlia şi în peştera situată în capătul căii Canaraua fetii relevă faptul că acest teritoriu a fost locuit din Neolitic, apoi în epoca romană, şi fortificat ulterior. Tot comunei Lipniţa îi este arondat şi satul Izvoarele. Aici s-a descoperit o necropolă de incineraţie - Pârjoala, iar în apropierea acesteia, o mare cetate zidită în primii ani ai secolului IV-lea, identificată de unele surse ca Sacidava Scythiei Minor, denumită apoi Daphne. În secolul al X-lea, Dobrogea revine Imperiului Bizantin, iar cetatea este transformată în Thema Paristrion, fiind pusă sub autoritatea unui strateg. Ulterior, au fost refăcute şi repuse în funcţiune cetăţile din vechiul limes: Durostorum, Axiopolis, Capidava, Carsium, Troesmis, Dinogeţia, Noviodunum etc. Fiind reşedinţă a guvernatorului militar, cetatea Durostorum (Dorostolon) a beneficiat de apărare puternică, în acest sens fiind construită din temelii o fortăreaţă pe insula Păcuiul lui Soare, situată la 18-20 km în aval.
 
Cetatea Păcuiul lui Soare, construită între anii 972-976 de trupele împăratului Ioan Tzimiskes, este cea mai puternică fortificaţie dintre cele care se cunosc în această regiune. Cetatea, cunoscută şi sub numele de Vicina, se poate vedea şi azi, vara, când cotele Dunării scad, lăsând să iasă la suprafaţă dovezi ale lumii antice.

Puternicul avanpost de la Dorostolon, Ostrovul constănţean de astăzi

Păcuiul lui Soare face legătura şi cu ultima localitate de pe cursul Dunării din Dobrogea, Ostrov, acolo unde fluviul începe să coboare. Cetatea, fondată ca fortăreaţă cu caracter naval, era un puternic avanpost al cetăţii Dorostolon, astăzi, în Silistra (Bulgaria), care, după veacul al XV-lea, intră în anonimat şi este distrusă de otomanii care ajung să stăpânească aici. De altfel, denumirea Ostrov înseamnă insulă fluvială formată în urma unui proces de acumulare. De aceea, localitatea nici nu pare să fi avut alte denumiri de-a lungul vremii.

Punct şi... de la capăt

Călătoria pe malul drept al Dunării pe teritoriul judeţului Constanţa se opreşte aici, fluviul creând mai departe poveşti şi pentru alte localităţi care şi-au legat existenţa de tăinicia apei. Poveştile localităţilor vechii regiuni a Dobrogei nu se opresc aici; pământul milenar cuprins între Danubius şi Pontul Euxin abundă în istorie şi legendă. Poveşti pe care ZIUA de Constanţa vă propune să le urmăriţi în ediţiile viitoare ale suplimentului ZIUA în Judeţ.

În realizarea acestui material, am folosit următoarele surse: Carta Verde a Judeţului Constanţa, Editura Ex Ponto; „Dobrogea, sâmbure de legendă“ - Gherghina Barbu, Dumitru Ciurea, Elena Juga; www.black-sea.travel, www.dervent.ro.

Ti-a placut articolul?

Comentarii