De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
05:23 24 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Descoperiri unice, lăsate pradă degradării Peşterile din judeţul Constanţa, o comoară din inima pământului

ro

20 Aug, 2015 00:00 3939 Marime text
Deşi mult mai săracă în astfel de obiective decât alte judeţe, Constanţa este un punct bine marcat pe harta pasionaţilor de speologie. În această zona se regăsesc, de pildă, peşterile sfinţilor Andrei şi Ioan Casian, unde funcţionează centre monahale complexe. Peşterile din Dobrogea nu sunt nici pe departe la fel de dăruite de natură, sau, mai bine zis, la fel de bine valorificate din punct de vedere turistic precum cele din inima ţării, însă au o valoare istorică sau biologică inestimabilă, fapt care a atras atenţia cercetătorilor din toată lumea.
 
După ce am parcurs, săptămânile trecute, o călătorie înainte şi înapoi în istorie prin localităţile din sudul şi din nordul judeţului, în ediţia de astăzi, vă propunem o incursiune prin câteva dintre peşterile din judeţul Constanţa.
 
Când vine vorba despre peşterile României, ne răsar în minte Peştera Urşilor, Peştera Muierii, Peştera Scărişoara, bine marcate pe harta turistică. Ştim câte ceva despre ele; ca turişti, suntem atraşi de mofturile, de capriciile naturii, care a sculptat adăposturi neştiute, lăsând în urmă comori nebănuite.

Peşterile sfinţilor Andrei şi Ioan Casian


Devenită azi loc de pelerinaj, peştera Sfântului Andrei este vizitată anual de mii de credincioşi, care vin aici pentru a vedea locul în care apostolul ar fi trăit şi ar fi propovăduit creştinismul în Dobrogea (şi în toată ţara). Aflată în apropierea localităţii Ion Corvin din judeţul Constanţa, grota săpată în piatră a fost transformată în schit în jurul anului 60 al primului secol de după Hristos, de către Sfântul Andrei, devenind astfel primul lăcaş de cult creştin din România. În prezent, au loc lucrări de dezvoltare a ansamblului monahal.

Peştera Sfântului Ioan Casian, aflată în Ţinutul Casienilor, din nordul judeţului, ar fi locul pe care vestitul teolog al Bizanţului şi, în acelaşi timp, unul dintre întemeietorii monahismului, l-a ales pentru a duce o viaţă ascetă. Peştera mai fusese ocupată şi înainte, aici găsindu-se urme ale locuirii ei până în secolul al zecelea. Astăzi, este un loc de pelerinaj pentru credincioşii creştini din toată ţară care vin să viziteze Mănăstirea „Peştera Sfântului Ioan Casian“.

Portal către lumi necunoscute?


Unul dintre cele mai enigmatice locuri, în jurul căruia, de-a lungul vremii, s-au ţesut multe legende, este peştera Limanu. În apropierea comunei cu acelaşi nume, peştera Limanu
a fost şi este încă subiectul unei controverse istorice: este sau nu celebra peşteră Keiris peştera Limanu de astăzi?
 
Lângă comuna Limanu, pe un deal ce se înalţă deasupra lacului Mangalia, se deschide intrarea înfricoşătoare a peşterii numite de localnici „Caracicala“. Mulţi dintre săteni se tem din toţi rărunchii de hăul imens ce se cască sub casele lor. Ei ştiu multe poveşti înfricoşătoare despre lumea deschisă sub vatra satului. Ei cunosc istorii străvechi despre hoţi care se refugiau în peşteră ca să nu-i prindă potera şi despre traficanţi care treceau marfă din ţara vecină, căci galeriile peşterii ar ajunge până în Bulgaria. Tocmai de aceea, spun sătenii, ea este considerată obiectiv strategic şi intrarea în peşteră a fost blocată cu bare groase de fier. Din cauza hăului de sub sat, au început să se crape casele oamenilor. Nici biserica nu a scăpat. Zidurile groase ale lăcaşului de cult s-au fisurat şi oamenii le-au prins cu centuri groase de metal.

Peştera Limanu, celebra peşteră Keiris?


Reputatul istoric Vasile Pârvan a identificat peştera Keiris că fiind localizată în zona Gura Dobrogei, însă noile studii indică mai degrabă peştera Limanu ca fiind labirintul subteran pe care dacii l-au folosit pentru a se ascunde de proconsulul român Marcus Licinius Crassus, conform relatărilor istoricului Dio Cassius. Acesta vorbeşte în „Istoria română“, despre peştera Keiris, ca fiind atât de întinsă, încât până şi titanii se refugiaseră acolo după înfrângerea suferită în faţa zeilor.
 
Mai mulţi cercetători au vizitat peştera de la Limanu şi au formulat diverse ipoteze. Cea mai interesantă, argumentată şi de descoperirile arheologice, este cea a dr. Vasile Boroneanţ, de la Muzeul de Istorie din Bucureşti. El a fost în peşteră prima dată în 1971, pentru a reveni apoi de multe ori. „Am observat că peştera a fost transformată într-un veritabil labirint subteran, cu lungi culoare întortocheate, străjuite de pereţi, cu tavane cioplite drept şi coridoare din care se intră, de o parte şi de alta, în numeroase încăperi şi săli. Aceste lucrări s-au făcut după un plan bine chibzuit, urmându-se, în general, traseul galeriilor naturale (ale căror pereţi colţuroşi au fost neteziţi prin cioplire). În unele porţiuni, pentru a uşura legătura între diferite încăperi, locuitorii peşterii au săpat noi galerii. Din loc în loc, s-au săpat mici firide, destinate opaiţelor ce serveau la iluminat. Legăturile dintre coridoare au fost marcate cu semne care îi ajutau în orientare“, scrie istoricul, în observaţiile sale de specialitate. Arheologii au găsit în peşteră şi două camere cu altar, ce aveau tavanele şi pereţii puternic afumate, ceea ce confirmă faptul că încăperile interioare serveau pentru oficierea cultului.

Caracicala sau La Icoane

Ultimele studii şi cercetări indică peştera Keiris că fiind actuală peştera Limanu, Caracicala sau La Icoane, după celelalte denumiri ale sale. Denumirea „La Icoane“ nu are valenţe creştine, ci se pare că a fost inspirată de chipurile cioplite aflate la intrarea în peşteră - probabil un semn de recunoaştere -, în prezent, distruse parţial.
 
Situată în comuna Limanu din judeţul Constanţa, peştera a fost studiată pentru prima dată de către speologul C.M. Ionescu, în 1916. Mai târziu, o echipă condusă de Margareta Dumitrescu şi Traian Orghidan a cercetat peştera, împărţind-o în trei sectoare. Dr. Vasile Boroneanţ a găsit, la o atentă cercetare a peşterii, elemente care au definit unicitatea acestei peşteri în ţara noastră. Coridoare lungi şi întortocheate, făcute după un plan bine gândit, firide pentru opaiţele care serveau la iluminat, semne care marchează coridoarele, probabil puncte de orientare, două camere cu altar al căror tavan este afumat, ceea ce ne indică faptul că îşi serveau scopul, oase încastrate în pereţii peşterii sau obiecte de ceramică din diverse perioade, de la cea geto-dacică, romană, până la cea greacă, toate aceste urme ale unor civilizaţii trecute vin în sprijinul relatării istoricului antic Dio Cassius.

Culoare ce duc până dincolo de graniţele ţării

Peştera a fost deschisă mult timp vizitatorilor ocazionali sau curioşilor, dar a fost închisă ulterior din cauza turiştilor „civilizaţi“, care lăsau semne în urma trecerii lor. Istoricii care au cercetat peştera spun că acolo sunt încă multe rămăşiţe care aşteaptă să fie descoperite, dar condiţiile sunt improprii unor cercetări adecvate.
 
Nu a durat mult până la intrarea peşterii în circuitul folcloric local. Localnicii spun că nu puţini sunt cei care s-au aventurat pe coridoarele întunecate ale grotei, mulţi dintre ei rămânând acolo pentru totdeauna. Majoritatea poveştilor se axează pe întinderea acestei peşteri. Se pare că unele coridoare duc dincolo de graniţa României, până în Bulgaria. Există chiar o legendă a unui sătean care s-a aventurat în cercetarea peşterii până a ajuns în pivniţa unui ţăran bulgar, i-a băut vinul şi apoi s-a întors acasă. O altă poveste este cea a unui localnic care a dorit să îşi sape o fântână în curte şi s-a oprit în momentul în care din pământ au început să iasă lilieci, semn că deranjase un cuib subteran. Se pare că alte coridoare ale peşterii duc până sub biserica satului, fapt atestat de păţania unor copii rătăciţi în subteran, care au auzit la un moment dat clopotele bisericii, dându-şi seama astfel unde se află.

O peşteră din judeţul Constanţa, ecosistem de pe Marte?

O altă peşteră importantă din Dobrogea, insuficient cunoscută, este peştera Movila. În 1986, un grup de cercetători români a realizat una dintre cele mai mari descoperiri ale secolului, făcând cunoscută peştera Movila. Comoara speologică avea să uimească întreagă lume ştiinţifică odată cu descoperirea unei lumi subterane cu totul ostile animalelor sau plantelor de la suprafaţă. Au fost identificate mai multe specii de animale, dintre care 33 erau specii noi. La Movila, cercetătorii au descoperit un cerc complet închis, un ecosistem în sine, total independent de suprafaţă, ceea ce l-a făcut pe unul dintre cercetători să afirme că, dacă în urma unui război nuclear viaţa de pe pământ ar dispărea, acest ecosistem ar supravieţui.
 
Cercetătorii au identificat două spaţii distincte. În primul se aflau specii de nevertebrate cunoscute, iar în cel de-al doilea, un strat ce avea o consistenţă lăptoasă, compus din materiale organice, care a constituit hrana pentru celelalte animale aflate în peşteră, ei fiind ultima verigă a lanţului alimentar.
Prezenţa umană în acest loc este nefastă pentru ecosistem, deoarece simplul proces respirator îi poate cauza dezechilibre, prin modificarea nivelului de oxigen şi de dioxid de carbon din peşteră. De aceea, este permisă intrarea a cel mult trei persoane o dată.
 
Larry Lemke, de la centrul de cercetare NASA, a asemănat condiţiile de viaţă din peştera Movila cu cele de pe Marte. Cazul peşterii Movila a readus speranţa găsirii unor forme de viaţă incipiente în subteranul planetei, unde există surse de apă lichidă caldă. Descoperirea acestei peşteri nu i-a inspirat doar pe cercetători, ci şi pe scenariştii americani, care au scris o poveste transformată în film („The cave“, 2005, regia, Bruce Hunt).

Peştera La Adam şi omul preistoric


Situată în zona Gura Dobrogei, un loc cu mai multe obiective speologice, peştera La Adam se diferenţiază de celelalte prin faptul că se află în topul peşterilor cu cea mai mare valoare istorică din Europa. Importanţa ştiinţifică a acestei peşteri a început să fie evaluată în 1995, ca urmare a descoperirii a cinci piese de piatră cioplită aparţinând altarului închinat zeului Mithras, identificat ca Zeul Luminii, şi a descoperirii unor roci care prezentau forme de eroziune, care au revelat resturi de fosile. Aici au fost descoperite 60 de specii de mamifere cuaternare şi 80 de specii de fosile jurasice. Însă „piesa de rezistenţă“ a peşterii La Adam este un molar identificat ca aparţinând unui Homo sapiens fossilis care locuia pe aceste meleaguri în urmă cu 120.000 de ani.

Peştera este de interes ştiinţific în primul rând pentru fauna fosilă şi apoi pentru prezenţa unor specii troglobionte. Mai mult decât atât, în apropierea peşterii există vatra unei aşezări care poartă numele „Ester“, denumire cu puternice rezonanţe în Vechiul Testament. În acest moment, peştera se află în custodia Romsilva, Ocolul Silvic Hârşova. În ciuda valorii sale de necontestat, s-au realizat puţine investiţii în activităţi de cercetare ştiinţifică a zonei şi în promovarea turistică.
 
Aceste peşteri, valoroase din punct de vedere arheologic, biologic, antropologic şi istoric pentru întreagă omenire, au atras atenţia cercetătorilor de profil din afara României. Rămâne întrebarea: ce facem NOI pentru a păstra şi a proteja aceste daruri neaşteptate venite din negura istoriei?
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii