Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:06 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Omagiu pentru pictorul Lucian Grigorescu Tabăra de pictură de la Medgidia îşi deschide porţile la sfârşitul lunii lui Cuptor

ro

23 Jul, 2015 00:00 3652 Marime text
Sfârşitul lui Cuptor aduce pictura la Medgidia. Astfel, peste câteva zile va debuta o nouă ediţie a Taberei de Pictură. Evenimentul a ajuns deja la cea de-a XII-a ediţie şi se va derula în perioada 31 iulie - 9 august în oraşul lui Dan Spătaru. Pentru pictori talentaţi aflaţi la început de drum, Tabăra de Pictură şi îşi deschide porţile în mai puţin de două săptămâni. Devenită deja o tradiţie încă din anul 2004, când Medgidia devenea pentru o săptămână un mic centru cultural al artiştilor plastici din România, în 2006, tabăra a căpătat caracter internaţional, primind pictori şi din străinătate. În acest an, la Medgidia vor veni nume sonore din lumea artistică contemporană, de pe trei continente.

Ediţia cu numărul XII îşi va deschide porţile pentru 15 artişti din ţări europene, dar şi din Egipt, Qatar sau Irak, pictori bine cotaţi în ţările de origine, care vor îmbogăţi patrimoniul cultural al Medgidiei. Tabăra va debuta în data de 31 iulie, cu deschiderea oficială şi prezentarea artiştilor şi se va încheia pe 9 august, cu expoziţia şi vernisajul lucrărilor. Ca şi în ultimii ani, criticul de artă Alice Dinculescu va fi alături de artişti pe tot parcursul taberei.
 
După deschiderea oficială, pictorii vor pleca într-o excursie de documentare de trei zile, pentru a se inspira din frumuseţile României, iar la întoarcere vor intra în atelierul de creaţie. Munca artiştilor, roadele inspiraţiei, parte din sentimentele lor, peisaje româneşti, picturi abstracte sau portrete ale muzelor locale, toate vor fi deschise publicului care doreşte să vadă pictorii la lucru. Atelierul de creaţie situat în incinta Hotelului Stadion, la parter, va putea fi vizitat de cei care doresc să cunoască artiştii.
Tabăra Internaţională de pictură „Lucian Grigorescu“ a luat naştere în anul 2004 şi este un omagiu pe care municipalitatea îl aduce marelui pictor născut la Medgidia pe 1 februarie 1894.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii