Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
03:07 20 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Lucrări cu bani din bugetul comunei Locuitorii din Grădina şi Cheia vor avea casă mortuară şi sală de praznic

ro

29 Jun, 2017 00:00 1703 Marime text
Crearea unor condiţii civilizate pentru traiul de zi cu zi al localnicilor reprezintă o preocupare permanentă a reprezentanţilor administraţiei publice locale din Grădina. Însă aceştia au decis să le ofere oamenilor din comună şi din satul Cheia şi posibilitatea de a-şi lua rămas-bun şi de a-şi pomeni rudele trecute în nefiinţă într-un lăcaş nou, dotat corespunzător.
 
La sfârşitul anului trecut, în comuna Grădina s-au efectuat o serie de lucrări la casa mortuară şi la sala de praznic. Primarul Gabriela Iacobici a anunţat, încă de atunci, că în 2017 lucrările vor continua şi vor viza executarea finisajelor. Iată că ceea ce preconiza şeful administraţiei locale s-a adeverit. „Atât casa mortuară, cât şi sala de praznic din comuna Grădina sunt gata. Nu am făcut încă recepţia finală pentru că vrem să o facem simultan cu cea care se va efectua la definitivarea amenajării curţii“, a declarat, pentru ZIUA în judeţ, primarul Gabriela Iacobici.
 
Dar să nu vă imaginaţi că amenajarea la care face referire primarul localităţii Grădina vizează numai realizarea unor alei, cu puţină iarbă împrejur. „Curtea o amenajăm cu alei cu pavele, care vor duce spre şi pe lângă casa mortuară“, a adăugat Iacobici.
 
În această perioadă, reprezentanţii administraţiei publice locale se ocupă de dotarea casei mortuare. „Întreaga investiţie s-a realizat cu bani din bugetul local. Recent, am aprobat în şedinţa de Consiliu Local Comunal suma de 100.000 de lei pentru dotarea casei mortuare. Vrem să aibă tot ceea ce este necesar: mobilier de bucătărie, oale, cratiţe, farfurii, tacâmuri, tot“, a afirmat primarul Gabriela Iacobici.
 
Întreaga investiţie urmează a fi dată în folosinţă în maximum o lună. „Sper ca, în cel mult o lună, să fie gata. Deocamdată, am făcut comandă pentru mobilier, aragaz, frigider şi altele care sunt imperios necesare. Pe la finalul lunii iunie, sper să o dăm în folosinţă“, a subliniat Gabriela Iacobici.
 
În paralel, reprezentanţii administraţiei publice locale au reuşit să definitiveze şi proiectul pentru satul Cheia. „E gata proiectul de la Cheia, avem toate avizele şi vom construi şi aici o casă mortuară cu sală de praznic, la fel ca cea de la Grădina. Investiţia va fi realizată tot cu bani de la bugetul local şi va fi demarată după ce terminăm tot la casa mortuară din comună“, a conchis primarul Gabriela Iacobici.
 
Sursa foto: Facebook
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii