Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:29 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La Mihail Kogălniceanu, copiii sunt sufletul localităţii Se caută soluţii pentru extinderea Grădiniţei „Domino“

ro

16 Oct, 2014 00:00 1695 Marime text


Interesul comunităţii locale este pe primul loc pentru aleşii locali din comuna Mihail Kogălniceanu.


Părerile şi ideile celor mai în vârstă dintre localnici sunt ascultate de şefii administraţiei publice de câteva ori pe an, atunci când se reunesc la sfatul bătrânilor. Şi tinerii, şi cei de vârstă mijlocie sunt sprijiniţi de aleşii locali prin toate mijloacele, tocmai de aceea, pentru ei se construieşte un frumos centru cultural, demn de toată invidia locuitorilor din jur. Iar pentru părinţii care au un program prelungit de lucru şi nu au în grija cui să îi lase pe cei mici, primarul Ancuţa Belu a iniţiat un proiect de construire a unui after school.

De altfel, elevii şi bunăstarea instituţiilor de învăţământ din localitate au reprezentat o prioritate permanentă pentru administraţia locală din Mihail Kogălniceanu. De aceea, în urmă cu câteva săptămâni, primarul localităţii a semnat cu reprezentanţii Grupului de Acţiune Locală contractul pentru implementarea proiectului de înfiinţare a centrului after school. „Urmează să facem toate demersurile necesare astfel ca lucrările să înceapă în timp optim“, a declarat primarul localităţii Mihail Kogălniceanu. „Propunerea a fost făcută în urma consultării cu locuitorii comunei, care au semnalat necesitatea înfiinţării unei astfel de unităţi şcolare moderne, unde copiii din localitate să îşi petreacă timpul, într-un mod organizat, după terminarea orelor de curs“, a adăugat primarul.

Nu doar after school-ul reprezintă o iniţiativă lăudabilă a autorităţii locale. Pentru că Mihail Kogălniceanu este o localitate într-o continuă schimbare şi modernizare, iar tinerii sunt atraşi să trăiască aici, unităţile de învăţământ încep să devină neîncăpătoare pentru cei mici. „Actualmente, ne străduim să găsim cele mai bune soluţii pentru extinderea uneia dintre grădiniţele de pe raza comunei. Mai mult chiar, pentru că sunt mai multe cereri, instituţia va funcţiona cu program prelungit“, a explicat primarul Ancuţa Belu. „Este vorba despre Grădiniţa «Domino» din localitate, acolo unde merg aproximativ 60 de copii. Aceştia vor mânca la grădiniţă, însă mâncarea nu va fi gătită acolo. Deja purtăm discuţii şi căutăm cele mai bune oferte pentru ca o firmă de catering să se ocupe de tot ceea ce înseamnă hrana micuţilor, o hrană sănătoasă“, a precizat primarul comunei Mihail Kogălniceanu, Ancuţa Daniela Belu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii