Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:30 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Începe construcţia căminului cultural de la Runcu Apa şi canalizarea, prioritare pentru Primăria Pantelimon

ro

12 Nov, 2015 00:00 2953 Marime text


Dacă în alte localităţi lucrurile se mişcă mai încet sau deloc, în comuna Pantelimon sunt în derulare mai multe proiecte. Pe lângă cele deja existente, care se află în diverse stadii de execuţie, din această săptămână se mai adaugă încă unul. În cursul zilei de marţi, primarul Vasile Neicu a semnat proiectul de modernizare a străzilor în localităţile Pantelimonul de Sus, Pantelimonul de Jos şi Runcu. Prin acest proiect, 13 kilometri de drumuri se vor moderniza.
  
În altă ordine de idei, proiectul de racordare a comunei la sistemul de canalizare este deja la etapa de studiu de fezabilitate. Primarul a anunţat că sistemul va fi prevăzut cu anumite cămine ce vor fi amplasate în apropierea porţilor, astfel încât localnicii să se poată racorda şi ulterior, fără a face noi şanţuri şi implicit fără a strica drumurile ce urmează a fi reabilitate.
 
Primarul Vasile Neicu a declarat că lucrările la reţeaua de apă sunt gata. Astfel, locuitorii satului Runcu au apă potabilă. Gospodarul-şef a ţinut să precizeze că toate gospodăriile vor fi racordate gratuit de către Primăria Pantelimon. „Voi face o şedinţă cu locuitorii, vom vedea cine vrea să se branşeze şi cine nu. Acum ne îndreptăm atenţia asupra satului Nistoreşti. Vrem ca în cel mai scurt timp şi locuitorii din acest sat să beneficieze de apă potabilă“, a adăugat Vasile Neicu.

Terenul de fotbal va fi gata până la sfârşitul acestui an

Un alt proiect ambiţios este amenajarea unui teren de fotbal în Pantelimon. Deşi lucrările au fost întârziate din cauza unor greşeli de proiect, până la sfârşitul anului va fi finalizată şi această investiţie. Valoarea lucrării se ridică la 197.000 de euro, bani proveniţi din fonduri europene. Noul teren de fotbal este amenajat pe fostul teren de sport şi va avea tribune, vestiare, gazon natural etc. Proiectul este realizat de firma Atlas Company SRL, a cărei ofertă, în valoare de 676.579,47 de lei, a fost desemnată câştigătoare.
 
În altă ordine de idei, primarul localităţii, Vasile Neicu, a declarat că noul cămin cultural de la Runcu este un proiect important ce va fi demarat în câteva zile. „Am semnat contractul, în câteva zile, cel târziu până la sfârşitul acestei săptămâni, va începe construcţia efectivă. Sperăm ca până la venirea frigului să putem turna măcar temelia, urmând ca restul lucrărilor să le reluăm din primăvară“, a conchis primarul Vasile Neicu pentru ziarul ZIUA în judeţ.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii