Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
21:15 11 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Gâlceavă la Grădina Licitaţia pentru organizarea păşunatului îi nemulţumeşte pe unii crescători de animale (document)

ro

02 Apr, 2015 00:00 1199 Marime text
Nemulţumire mare în rândul unor locuitori ai comunei Grădina. Aceştia refuză să înţeleagă faptul că autorităţile locale au obligaţia de a respecta legea şi cer să se păstreze vechea formă a contractelor pentru pajiştile de păşunat. Primarul comunei, Gabriela Iacobici, spune însă că trebuie respectată legea în vigoare, astfel că vechile contracte cu care erau obişnuiţi localnicii din Grădina nu mai pot fi încheiate, iar cei care vor să aibă o palmă de pământ pe care să îşi pască animalele ar fi trebuit să se înscrie la licitaţie.

Primarul Gabriela Iacobici spune că, în luna februarie, Consiliul Local a adoptat o hotărâre privind organizarea păşunatului pe pajiştile naturale aflate în administrarea privată a comunei Grădina, în temeiul OUG nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, precum şi a Legii nr. 86/20014 pentru aprobarea OUG nr. 34/2013. „Până anul trecut, oamenii, fie că erau simpli gospodari, fie că aveau o asociaţie de creştere a animalelor, încheiau contracte individuale. Era aproximativ 5 lei/cap de vită şi 3 lei/cap de ovină. Însă de anul trecut, s-a schimbat legea şi nu mai putem să practicăm aceleaşi contracte. Acum, fiecare gospodar trebuia să se înscrie la licitaţia care a avut loc marţi (n.r. 31 martie) şi să ofere un preţ pentru o anumită suprafaţă pe care o dorea. Noi am avut afişată procedura în 14 puncte din toate satele, ba chiar am avut şi o şedinţă la Căminul Cultural de la Grădina, în care le-am explicat tuturor noua procedură. Le-am răspuns tuturor şi le-am explicat de nenumărate ori, până când au înţeles“, a declarat primarul Gabriela Iacobici. Ea a adăugat că procedura pentru închirierea pajiştilor se realizează ca orice licitaţie, precizând însă că localnicii nu sunt obişnuiţi cu acest sistem. „S-au cumpărat cam 50 de caiete de sarcini. Nu ştiu cine s-a înscris, câte oferte s-au primit, pentru că nu am vrut să mă implic în această procedură. Acum, vor fi analizate toate ofertele şi vor fi desemnaţi câştigătorii licitaţiei. Eu sunt sigură că oricine ar câştiga, pentru că sunt oameni din sat, tot îi vor lăsa şi pe ceilalţi să îşi pască animalele acolo. Este vorba de o suprafaţă mare, de peste 800 de hectare, deci se va găsi un colţ pentru fiecare. Majoritatea au înţeles că trebuie să ne supunem legii, dar alţii, care credeau că Primăria le va da păşunea gratis, au refuzat să priceapă. Oricum, pe de-o parte, ne bucurăm că această metodă va aduce mai mulţi bani la bugetul local, pe care îi vom folosi tot pentru implementarea proiectelor pentru comunitate“, a adăugat primarul Gabriela Iacobici.
 
În secţiune Documente puteţi vizualiza hotărârea de Consiliu Local la care facem referire în articolul de faţă.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii