Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:53 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial UE schimbă foaia! Constănţenii (încă) nu văd

ro

22 Sep, 2016 00:00 2147 Marime text
Judeţul Constanţa va avea o altă faţă până în anul 2020, ca urmare a obţinerii unor granturi europene de către administraţia locală, anunţă reprezentanţii societăţii WSP UK LTD, agentul economic care s-a ocupat de elaborarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) al Constanţei.
 
Săptămâna trecută, Primăria Constanţa a organizat o dezbatere privind evaluarea acestui plan, discuţie la care au putut lua parte şi constănţenii.
 
Reamintim că PMUD este o necesitate, întrucât Uniunea Europeană a hotărât să nu mai acorde finanţare guvernelor fără o viziune integrată. Pentru a îndeplini condițiile UE, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) a identificat şapte poli de creștere în România. De menţionat că municipiul Constanța este parte a proiectului „Planuri de Mobilitate Urbană Durabilă pentru Polii de Creștere din România - Lot 1: Brașov, Constanța”. Localitățile din polul de creștere Constanța sunt: Constanța, Eforie, Murfatlar, Năvodari, Ovidiu, Techirghiol, 23 August, Costinești, Agigea, Corbu, Cumpăna, Lumina, Mihail Kogălniceanu, Poarta Albă, Tuzla şi Valu lui Traian.
 
Cu alte cuvinte, acestea sunt municipiile, oraşele şi comunele care ar trebui să pună umărul la dezvoltarea judeţului. Este bine cunoscut faptul că, aflându-ne la doi paşi de Marea Neagră, avem avantajul turismului, dar şi al pescuitului, altfel, mă întreb dacă nu cumva judeţul nostru ar fi arătat precum satele sărace din nordul Moldovei…
 
În altă ordine de idei, la dezbaterea iniţiată de Primărie, constănţenii nu au fost prezenţi în număr mare, participând doar 30 de oameni, cu tot cu iniţiatorii. În acest caz, oare cui îi pasă de dezvoltarea judeţului nostru? De ce nu ne dăm interesul, oameni buni? În mod normal, la o astfel de dezbatere, ar fi trebuit să participe toţi locuitorii judeţului, pentru că exact despre asta s-a discutat. Despre soarta judeţului. Dacă atunci când avem şansa să ne spunem opinia nu o facem, ce pretenţii mai putem avea de la aleşii noştri?
 
Însă, până când va fi aprobat acest plan şi va trece de evaluatorul de mediu, în acest caz, Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa, care spune că nu va exista un impact negativ prin implementarea proiectelor cuprinse în cadrul planului, cred că vom mai avea de aşteptat. Uniunea Europeană ne atrage însă atenţia că implementarea acestui plan trebuie să constituie o urgenţă pentru România, iar noi nu am trecut nici măcar de faza dezbaterilor, în care să hotărâm cam cum am vrea să arate acest plan. În fapt, dezbaterea este bine-venită, deoarece oamenii au avut ocazia să îşi manifeste un punct de vedere cu privire la subiect.
 
Privind dintr-o altă perspectivă, cine ar mai fi interesat de această dezbatere? De ţara asta aproape că s-a ales praful! Oamenii caută soluţii pentru a părăsi România şi pentru a-şi găsi un loc de muncă peste hotare, semn că nici măcar nu mai au încredere într-un PMUD. Până la urmă, şi ora aleasă a fost una nepotrivită. Să vrei să vină cât mai mulţi constănţeni să-şi spună părerea într-o după-amiază, la ora 16.00, când mai toată lumea este la serviciu, este doar o altă idee năstruşnică… poate chiar aberantă!
 
Până una-alta, România riscă să piardă finanţare de milioane de euro, întrucât, iată, Uniunea Europeană s-a deşteptat şi nu mai vrea proiecte de azi pe mâine, ci proiecte concrete, care să facă parte dintr-o viziune integrată. Proiecte care să fie corelate cu cele deja existente sau cu cele viitoare. De altfel, pot deja să prevăd care vor fi ţările ce vor pune din nou mâna pe bani europeni, în timp ce România va rămâne la coada clasamentului privind absorbţia de fonduri europene.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii