Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:10 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Dragnea, un „bun“ pentru PSD

ro

29 Jun, 2017 00:00 2754 Marime text
Scandalul iscat de Liviu Dragnea, preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), a generat, pe lângă efecte asupra imaginii externe a României, şi probleme interne.
 
De-a lungul timpului, situaţii de acest gen au mai fost în PSD, dar n-au fost exportate pe piaţa publică, cum s-a întâmplat de această dată. Agresivitatea şi rapiditatea cu care s-au derulat lucrurile au totuşi şi un efect benefic asupra PSD, mai ales asupra membrilor de partid. O bună parte din PSD şi-ar putea revizui atitudinea şi acţiunile astfel încât formaţiunea politică să aibă o altă conducere şi să producă o schimbare internă profundă, aşa cum vrea şi electoratul. Dorinţa acerbă a lui Dragnea de a deţine întreaga putere, direct sau prin interpuşi docili, a arătat românilor şi aspecte pozitive. În PSD există şi oameni fără frică. Degeaba doamnele Firea, Vasilescu, Dan sau Shhaideh au făcut front comun şi un zid în jurul lui Liviu Dragnea, sondajele de opinie efectuate în ultimele luni l-au dat, constant, pe Sorin Grindeanu ca fiind mai popular decât preşedintele PSD.
 
Un alt câştig pentru pesedişti, şi nu numai, în urma bătăliei interne din PSD îl reprezintă, dacă mai era nevoie, confirmarea faptului că Liviu Dragnea nu este „bărbat politic“. Cum să fi demisionat de la şefia PSD, pe care este greu de înţeles cum a obţinut-o? Ce ar mai fi fost, un simplu deputat? Cine l-ar mai fi periat dacă nu mai era la butoane? În turnul său de fildeş, înconjurat de „periuţe“, Liviu Dragnea, fostul membru PD scos pe scena politică de Traian Băsescu, şi-a păstrat multe dintre obiceiurile pediste şi le-a aplicat în PSD pentru a-şi atinge scopurile. Dar PSD nu înseamnă doar Teleorman, Dolj, Constanţa şi alte filiale obişnuite să nu crâcnească în faţa şefului chiar şi atunci când greşeşte şi aduce deservicii partidului. Dragnea o „omis“ faptul că mentalitatea şi cultura pesediştilor din vestul ţării diferă, sunt sănătoase şi corecte, au influenţe occidentale, nicidecum balcanice. Au demonstrat-o în timpul disputelor între hienele din PSD.
 
În concluzie, Dragnea s-a dovedit a fi un „bun“ pentru PSD. A arătat electoratului că în această formaţiune politică există oameni verticali şi responsabili, care ar putea să lepede partidul de lichele. Totul depinde de preluarea frâielor de către pesedişti pursânge, nu de către parveniţi proveniţi din alte partide şi avizi de funcţii, de putere. Într-un partid politic nu cantitatea contează, ci calitatea membrilor săi, iar asta trebuie să înţeleagă social-democraţii adevăraţi.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii