Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:33 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Edilii vor mai multa putere

ro

21 Sep, 2007 00:00 1833 Marime text
1190319286.jpg

Primarii oraselor doresc sa formeze, la nivel local, un "corp de manageri", din care autoritatile sa aleaga administratorii scolilor.

Presedintele Asociatiei Oraselor din Romania, Ionel Chirita, a declarat, ieri, la lansarea proiectului "Buna guvernare la romani" ca ideea a aparut la nivelul organizatiei. "Distingem un management pe componenta educationala si unul pe cea administrativa. Vrem sa intervenim in managementul administrativ. Autoritatea locala poate sa aleaga din acest corp si, la propunerea primarului, sa primeasca votul consiliului local", a spus Chirita. In alta ordine de idei, el a spus ca atributiile Politiei Comunitare ar putea fi largite pana la sfarsitul anului, masura fiind destinata cresterii eficientei structurii. Chirita a precizat ca decizia s-a desprins in urma unei discutii cu ministrul Internelor, Cristian David, pe tema proiectului de lege al politiei locale. "Cat de curand, trebuie sa promovam aceasta lege, dar trebuie sa tinem cont de cateva aspecte: daca o vom numi politie locala, ea se va confunda cu politia nationala reprezentata in plan local". Prin noua lege, atributiile Politiei Locale se vor largi, urmand sa se ocupe de ordinea publica in localitati, sa preia atributiile Politiei Rutiere, sa reglementeze chestiuni legate de disciplina in constructii, inspectia mediului, precum si inspectia targurilor, oboarelor si pietelor. Structura ar urma sa ramana in continuare in subordonarea autoritatilor locale, in speta a Consiliului Local si sub coordonarea directa a primarului. Daca va fi aprobata, hotararea de Guvern ar putea intra in vigoare de la 1 ianuarie 2008.

Scris de: {autor}Cristina RACOARE{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii