De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
02:53 17 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Folosit în interesul localnicilor şi al turiştilor Drumul ocolitor din comuna Limanu, aproape gata

ro

23 Jul, 2015 00:00 456 Marime text
Sudul litoralului este plin de turişti în această periodă şi, desigur, localităţile Vama Veche sau 2 Mai nu fac excepţie. Şeful autorităţii publice locale spune că mai lipsesc doar câteva elemente pentru ca un proiect de mare interes pentru comunitate, dar şi pentru turiştii care tranzitează zona să fie finalizat şi redat circuitului public. Este vorba despre proiectul unui drum ocolitor. „În prezent, avem aproape de finalizare lucrările pentru un proiect desfăşurat prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), măsura 1.2.5., în cadrul căruia s-a reabilitat şi s-a asfaltat un drum extravilan, care va ajuta la dezvoltarea sectorului economic şi chiar turistic în regiune. Se lucrează la ultimele detalii, acum o lună s-a turnat primul strat de asfalt, s-a turnat aproape în totalitate şi cel de-al doilea strat şi mai lipseşte foarte puţin până la finalizarea completă a lucrărilor. Fiind un drum foarte apropiat de localităţi, va deveni unul strategic şi va fi intens utilizat chiar şi de cei care trec graniţa pe la Vama Veche“, a declarat primarul comunei Limanu, Nicolae Urdea.

Un alt proiect al administraţiei publice locale, demarat încă de la finele anului trecut îl reprezintă construcţia a două capele mortuare. „Planurile pentru realizarea acestor două construcţii sunt în prezent realizate de un arhitect specializat în proiectarea şi conceperea unor astfel de construcţii. Pentru că, inevitabil, oricine va trece printr-un astfel de moment, Primăria Limanu vine în întâmpinarea nevoilor comunităţii locale, urmând să construiască două capele mortuare în comună“, a explicat primarul Nicolae Iustin Urdea, pentru ZIUA de Constanţa. Proiectul ce prevede construirea a două capele mortuare este absolut necesar, întrucât, potrivit reglementărilor europene, o persoană decedată nu poate rămâne în incinta unei locuinţe mai mult de o oră.

Ti-a placut articolul?

Comentarii