Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:28 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Chiriasii sinistrati

ro

14 Apr, 2006 00:00 1041 Marime text

Pacaleala pe banii sponsorilor

# In vara anului trecut, 24 de case din Saraiu s-au prabusit din cauza inundatiilor * 24 de loturi de pamant au fost repartizate oamenilor, iar guvernul a contribuit semnificativ la ridicarea constructiilor si a fundatiilor * Din randul celor care au sarit in ajutorul oamenilor face parte si cotidianul ZIUA de Constanta, care a organizat o campanie umanitara, apolitica * Fondurile colectate in urma unui concert de jazz au fost destinate familiilor Anghelina Lazar si Stanca Mitu * Potrivit facturii fiscale nr. 6296857, emisa pe numele Anghelinei Lazar, din 11 august 2005, Anghelina a primit din donatii materiale de constructie in valoare de aproape o suta de milioane de lei, iar Stanca in suma de peste 20 de milioane lei * Caravana ZIUA de Constanta a poposit frecvent in localitate si a transportat materiale de constructie pentru cele doua femei de primarul Vasile Bajan drept viitoarele gospodarii ale celor doua femei * Cu toate acestea, femeile s-au trezit ca imobilele nu le apartin, proprietar al intregului cartier fiind Consiliul local Saraiu * Primarul sustine ca in invalmaseala creata anul trecut nu a stiut ca trebuie sa faca acte individuale familiilor * Primarul nu a precizat insa cum a devenit Consiliul local Saraiu proprietar pe o constructie realizata, indirect, din banii Anghelinei Lazar

Dupa primul val de inundatii care a lovit judetul, in vara anului trecut, popularitatea localitatii Saraiu a crescut semnificativ. 24 de familii au ramas fara locuinte, iar alte zeci de gospodarii au suferit pagube medii. Atentia opiniei publice s-a focalizat asupra sinistratilor si ajutoarele au inceput sa curga la Saraiu. Autoritatile au hotarat in vara anului trecut stramutarea celor 24 de familii intr-o zona mult mai inalta, intr-un cartier infiintat special pentru persoanele ramase fara locuinta. Asadar, administratia publica din localitate a pus la dispozitia persoanelor ramase fara acoperis 24 de loturi de pamant pe un teren situat in cea mai inalta zona din regiune. Casele au fost construite in stil dobrogean, cu prispa. Suprafata construita este de aproximativ 60 de metri patrati, fiecare casa avand trei camere, bucatarie, o pseudo-baie, holuri si vestibul. Cele 24 de fundatii si 23 de case au fost construite din banii repartizati de Guvern in teritoriu.Unul dintre imobile prezinta o situatie speciala, caci fondurile pentru ridicarea imobilului au fost colectate in urma unei campanii umanitare, apolitice, desfasurata de cotidianul ZIUA de Constanta. Desi autoritatile locale si judetene au tunat sus si tare ca imobilele apartin oamenilor, acestia declara ca nici acum nu le-au fost inmanate actele de proprietate. Primarul localitatii Saraiu, Vasile Bajan, sustine ca in invalmaseala creata anul trecut nu a stiut ca trebuie sa faca acte individuale, aferente familiilor. Prin urmare, proprietarul intregului cartier este Consiliul local Saraiu, iar statutul sinistratilor este deocamdata incert. Aducere aminteCampania umanitara s-a desfasurat sub genericul "O lacrima mai putin" si s-a adresat in special familiilor Anghelina Lazar si Stanca Mitu. Femeile nu au fost alese intamplator. Anghelina si Stanca sunt vaduve, batrane, cu pensii extrem de mici, iar prejudiciile suferite de ele au fost mult mai mari comparativ cu celelalte familii.ZIUA de Constanta a organizat la momentul respectiv un concert de caritate la care a fost invitat celebrul pianist de jazz Harry Tavitian. In urma concertului au fost stranse fonduri pentru construirea casei Anghelinei Lazar si o parte a banilor a mers catre imobilul destinat Stancai Mitu. Potrivit facturii fiscale nr. 6296857, din 11 august 2005, Anghelina Lazar a achizitionat materiale de constructie in valoare de aproape o suta de milioane de lei pentru casa care se pare ca nu ii apartine. Acelasi lucru este valabil si in cazul Stancai Mitu, care a achizitionat materiale de peste 20 de milioane de lei. Prin urmare, fundatiile au fost facute din banii guvernului, iar restul constructiilor s-a facut din banii donati la concertul de jazz de catre mai multe persoane fizice si juridice. Printre cei care au facut donatii pentru casa Anghelinei Lazar si o parte din cea a Stancai Mitu se regasesc Teraponticor SRL, Margraf SRL, Argos Cernavoda SRL, Convex SA, Vraja Marii, ACRT Constanta, SNC Constanta, RIG Service, OIL Terminal, XEL Import Export SRL, Ardamcos SA, Onacva, Tomis SA, Mariana Gaju, primarul comunei Cumpana, Florin Mitroi, primarul comunei Valu lui Traian, Mugur Mitrana, din 23 August si Zanfir Iorgus, primarul municipiului Mangalia. Toti sponsorii au facut donatii direct pe numele Anghelinei Lazar si al Stancai Mitu si fiecare dintre ei a primit cate o descarcare de gestiune care atesta ca fondurile au ajuns direct la cele doua femei.Circ ieftin pentru faima partiduluiPromisiunile primarului, potrivit carora femeile nu vor fi puse sa traga la sorti cheile locuintelor intr-un spectacol local dirijat de Nicusor Constantinescu, au ramas la stadiul de vorbe. Desi tirurile cu materiale de constructie au poposit frecvent la Saraiu si au fost descarcate pe un lot fagaduit Anghelinei, casa respectiva nu apartine de fapt femeii. Contactat telefonic, primarul comunei Saraiu a bajbait cateva scuze: "A fost agitatie mare atunci, femeile vor avea case. Acum urmeaza sa iasa actele de proprietate individuale". Si, pentru ca pacaleala sa fie pe masura tragediei, primarul a declarat ca in sase luni de la primirea actelor de proprietate oamenii trebuie sa se mute in noile imobile caci altfel casele le vor fi luate. Concluzionand, putem afirma ca primarul si Nicusor Constantinescu trebuiau sa excluda de la tragerea la sorti locuinta Anghelinei din moment ce a 24-a casa nu era construita din contributia Guvernului. Mai mult, in cazul Anghelinei, emiterea actelor de proprietate pe numele Consiliului local Saraiu este o grava incalcare a legislatiei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii