Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:36 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Afacerişti „interzişi“ în Marea Britanie, reprofilaţi pe litoral Primăria Eforie, pe urmele unor datornici de „cursă lungă“

ro

21 Aug, 2014 00:00 2485 Marime text
Pe 29 august, de la ora 11.00, Primăria oraşului Eforie - Biroul de Executări Silite organizează o nouă licitaţie pentru vânzarea unui imobil teren cu o suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi. Terenul, amplasat pe aleea Vraja Mării, se află în proprietatea SC Pro Deramore Investments SRL, societate care a înregistrat creanţe bugetare restante. „Este vorba despre o societate care apare în evidenţele noastre cu creanţe bugetare neachitate de aproximativ 6 ani. Noi trebuie să ne recuperăm prejudiciul, de aceea procedăm conform legii, executându-i, în conformitate cu dispoziţiile articolului 162 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală“, a declarat primarul oraşului Eforie, Ion-Ovidiu Brăiloiu, pentru „ZIUA în judeţ“.
 
Societatea datorează, în total, suma de 211.089 de lei, la care se vor adăuga majorările de întârziere calculate până la data plăţii efective a debitului şi cheltuielile de executare în sumă de 1.300 de lei, ocazionate de organizarea licitaţiei.
 
„Preţul de pornire a licitaţiei este de 245.029,50 de lei, diminuat cu 50% faţă de preţul de evaluare al imobilului. Imobilul este grevat de sarcini şi a fost pus sub sechestru de către Direcţia Economică a Primăriei Eforie în baza procesului verbal nr. 29991/05.12.2013“, a adăugat edilul-şef.

Datornici către Coroana Marii Britanii

Societatea Pro Deramore Investments SRL este deţinută de doi asociaţi, cetăţeni ai Regatului Unit al Marii Britanii, Lynda Coulter (95%) şi Steven Deepak Kher (5%), ultimul având şi calitatea de administrator al companiei, potrivit datelor din Registrul Comerţului. Obiectul de activitate al societăţii, care are sediul în capitală, este conform clasificării CAEN „Hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare“. Firma înregistra în 2013 o cifră de afaceri nulă, şi pierderi de 9.847 de lei şi 0 angajaţi, număr menţinut încă din 2010.
Din câte se pare, nu doar Primăria oraşului Eforie are de recuperat creanţe bugetare de la cuplul britanic Coulter (54 de ani) - Kher (55 de ani), ci şi...Coroana Britanică. Aceştia au avut mai multe afaceri în ţara natală, care s-au sfârşit cu datorii către stat şi cu interdicţia de a mai fi la conducerea vreunei instituţii vreme de 5, respectiv 7 ani, pe teritoriul Regatului Unit.

Cuplul are interdicţia de a conduce vreo afacere

Potrivit presei britanice, Steven Kher a fost directorul companiei Netcom Communications Limited din 1988, pe care în prezent îl consideră retras din afaceri, dat fiind că societatea nu mai este activă, se precizează pe site-ul http://directors.findthebest.co.uk. Lynda Coulter, a fost, de asemenea, implicată în conducerea unui restaurant de top din regatul Unit - Bourbon din Belfast - Irlanda de Nord. Cotidianul Belfast Telegraph (http://www.belfasttelegraph.co.uk/business/news/couple-behind-belfast-restaurant-bourbon-disqualified-as-directors-29443288.html) titrează că, din cauza recesiuni şi a managementului defectuos, restaurantul a intrat în faliment în 2009, înregistrând datorii de aproape o jumătate de milion de lire sterline, fiindu-i interzis să acceadă la un post de conducere vreme de 5 ani din cauză că au reţinut de la plata TVA-ului, fondului asigurărilor sociale şi taxelor şi impozitelor aproximativ 280.000 de lire sterline. Aceeaşi publicaţie britanică - Belfast Telegraph - titrează că Steven Kher este cel de-al doilea soţ al Lyndei Coulter şi a fost, de asemenea, descalificat de la conducerea Netcom Communications Limited pentru şapte ani. Publicaţia britanică relatează că acesta nu a reuşit să achite TVA-ul pentru „sandvişuri“, „reţinând de la plata taxelor către Coroană contravaloarea impozitelor, a asigurărilor naţionale şi a TVA-ului, nedepunându-şi declaraţiile anuale“, potrivit datelor din Belfast Telegrapf publicate în luna iulie a anului trecut.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii