Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:14 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

60 de producători locali vor avea propriile tarabe unde să-şi vândă produsele Comuna Topraisar va fi supravegheată video

ro

17 Mar, 2016 00:00 3734 Marime text


Primăvara vine cu forţe proaspete pentru administraţia publică locală din comuna Topraisar. Aleşii locali investesc serios în aspectul şi infrastructura comunei. După ce au fost nevoiţi să închidă parcul inaugurat la finele lunii noiembrie a anului trecut, reprezentanţii administraţiei locale se pregătesc să redeschidă noul parc, creat la standarde europene.
 

„Acest parc reprezintă o investiţie de 200.000 de euro şi este singurul din comună. În acest moment, muncitorii cosesc iarba şi se ocupă de o curăţenie minimă. În curând, copiii vor putea veni aici să se joace, bătrânii, să se relaxeze, iar tinerii, să se plimbe. Mi-am dorit foarte mult această investiţie pentru comuna noastră şi mă bucur că am reuşit. Mai mult, noi nu am dat niciun ban, deoarece toată investiţia a fost sponsorizată printr-un grant european. Precizez că toate parcurile aflate în comunele din jurul nostru, realizate prin fonduri de la Ministerul Mediului, se află într-o stare jalnică“, a declarat, pentru ZIUA în judeţ, primarul comunei Topraisar, Stelian Gheorghe.

 
Aşa cum comunitatea din Topraisar a fost anunţată încă din momentul inaugurării, parcul a stat închis pe perioada iernii, pentru ca vegetaţia plantată să aibă timp să se dezvolte. De asemenea, respectul pentru efortul depus la amenajarea acestei spaţiu a determinat autoritatea publică locală să îl ţină închis în sezonul rece, existând riscul ca toată munca investită să se năruie, aşa cum s-a întâmplat în cazul altor parcuri din localităţile învecinate. Pentru că bani nu mai erau la acel moment, primarul va monta acum camere de supraveghere, astfel încât cei tentaţi să vandalizeze locul frumos amenajat să fie descurajaţi.


 
Modernul parc se întinde pe o suprafaţă de aproape două hectare şi îşi asigură singur apa necesară udării plantelor existente în parc, deoarece deţine două staţii de pompare apă automate şi autonome. Gazonul este proaspăt plantat, instalaţia de iluminat, formată din lămpi ecologice, nu consumă niciun ban de la bugetul local, pentru că există panouri solare de ultimă generaţie care asigură curentul electric. Tot aici, pe lângă frumoasele alei, există băncuţe, foişoare şi locuri de joacă pentru copii.
 
Aşa cum precizam, aleşii locali intenţionează să instaleze camere video de supraveghere pe toată suprafaţa parcului, întrucât nu de puţine ori hoţii au încercat, în această iarnă, să fure până şi băncuţele. Astfel, vor fi montate 22 de camere de supraveghere în întreaga comună, pentru a le asigura locuitorilor o securitate cât mai bună. Camerele video vor fi amplasate pe străzi, dar şi la intrarea în cele mai importante instituţii deţinute de autorităţile locale. Pentru acest lucru, Primăria Topraisar a încheiat un contract tip abonament cu o firmă de instalaţii camere video de securitate. De altfel, pe lângă sistemul de supraveghere, securitatea parcului va fi asigurată şi de un gardian public.
 
După ultimele lucrări de igienizare, parcul va fi redeschis localnicilor dornici să se bucure de ceea ce alte comune nici măcar nu visau să aibă.

Piaţa agroalimentară, în continuare, în atenţia aleşilor locali



Locuitorii comunei vor beneficia, în curând, de o piaţă de desfacere pentru produsele autohtone.

„Lucrăm intens la documentaţie. Obţinem avizele necesare, după care vom organiza o licitaţie publică pentru a găsi o firmă care să se ocupe de construirea viitoarei clădiri în care va funcţiona Piaţa Topraisar“, a adăugat gospodarul-şef Stelian Gheorghe.

 
În viitoarea piaţă agroalimentară, vor exista 60 de tarabe, unde producătorii locali de fructe şi legume vor putea să-şi comercializeze produsele naturale. Aceştia vor plăti însă o taxă modică, din care viitoarea clădire îşi va asigura întreţinerea şi autonomia. Mai mult, potrivit primarului, investiţia reprezintă o oportunitate pentru producătorii locali, care vor avea acum şansa să concureze cu supermarketurile. Viitoarea piaţă reprezintă o investiţie de aproape 200.000 de euro şi va fi realizată cu fonduri de la bugetul local.

Asfaltările, prioritare

De asemenea, un alt obiectiv important aflat pe agenda de lucru a administraţiei locale vizează asfaltarea a şase kilometri de drumuri din comună.
 

„Pentru acest proiect, autoritatea publică locală speră să obţină finanţare europeană în valoare de un milion de euro. Cel mai probabil, vom depune proiectul pe Măsura 72. Momentan, aşteptăm ca sesiunea de depuneri de proiecte să devină activă. Este important ca acest proiect să se concretizeze pentru locuitorii comunei“, a conchis primarul comunei Topraisar, Stelian Gheorghe.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii