Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:46 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul dr. Sorin-Cristian Ailincăi - Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion“ - Dobrogea prin ochii unui arheolog

ro

22 Nov, 2017 00:00 3526 Marime text
Dobrogea reprezintă, mai ales în conştiinţa noastră, a dobrogenilor, un pământ binecuvântat de Dumnezeu, spectaculos din toate punctele de vedere. Peisajul îmbină forme de relief spectaculoase şi armonioase, de la bătrânii Munţi ai Măcinului până la cel mai nou pământ al Europei, Delta Dunării. Cuvântul meu nu se va referi însă la aceste aspecte, ci la un alt domeniu... arheologia.
 
Ca arheolog, sunt fericit că există Dobrogea! Miile de situri arheologice identificate mai ales în ultimul secol ne arată, dacă mai era nevoie, atracţia pe care acest pământ a exercitat-o pentru comunităţile umane de-a lungul vremii. Adevărata istorie a Dobrogei începe din mileniul V a.Chr. şi a continuat neîncetat până în prezent. Potenţialul arheologic al provinciei este unul imens, înregistrând în prezent una dintre cele mai mari densităţi de situri din România. Practic, de la impresionantele tell-uri eneolitice, până la cetăţile greceşti de pe litoral sau şirul fantastic de fortificaţii romane sau medievale, zona istro-pontică reprezintă un paradis pentru cercetători şi iubitorii de istorie. Aici, călătorul îşi poate plimba paşii pe străzile înguste ala Histriei, poate admira spectaculosul monument de la Tropaeum Traiani, se poate reculege la Bazilica Paleocreştină de la Niculiţel sau poate visa de pe înălţimile cetăţii de la Enisala. Fiecare amănunt, fiecare piatră ne lasă o poveste despre istoria acestui mirific loc care i-a atras şi i-a primit generos pe vechii greci, pe romani, pe slavi sau pe turcii otomani, dar care, în cele din urmă, reprezintă un frumos crâmpei de istorie românească.
 
În final, nu pot să spun decât că sunt mândru că sunt arheolog şi lucrez în Dobrogea. La mulţi ani, iubită Dobroge, la mulţi ani, dobrogeni!
  
Cotidianul ZIUA de Constanţa publică, în această perioadă, mesaje dedicate Zilei Dobrogei, în cadrul proiectului #SărbătoreşteDobrogea, dedicat împlinirii a 139 de ani de la revenirea provinciei la România şi a 17 ani de activitate jurnalistică. Fie că Dobrogea este locul lor natal sau nu, personalităţi din diferite domenii şi reprezentanţi ai instituţiilor de pe plan local şi naţional ni s-au alăturat în acest proiect aniversar, transmiţând pentru cititorii noştri mesaje dedicate celebrării provinciei istorice dintre Dunăre şi mare. Rămâneţi alături de noi pentru a marca această sărbătoare!

Citeşte şi:

ZIUA de Constanţa lansează, în curând, Îndreptarul de iubire
 
Zi după zi, până la Ziua Dobrogei, ZIUA de Constanţa va fi semnalul, apelul, conştiinţa care #sărbătoreşte Dobrogea

Ziua Dobrogei, 139 de ani. 14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
 
Categorie  Ziua Dobrogei

 #citeşteDobrogea 
Dreptul istoric al României asupra Dobrogei


#sărbătoreşteDobrogea 
 Mesajul lui Ion Drăniceanu, directorul Bibliotecii Judeţene „Panait Cerna“ Tulcea


#sărbătoreşteDobrogea 
Mesajul lui Lucian Furdui, prefectul judeţului Tulcea


#sărbătoreşteDobrogea #ZiuaDobrogei
Mesajul primarului municipiului Tulcea, dr. ing. Constantin Hogea - Multiculturalitatea, principala trăsătură a Dobrogei


#scrieDobrogea 
Monumentul Independenței de la Constanța, în lumina uitării? 


#sărbătoreșteDobrogea 
Dobrogea - țara lui Dobrotici 


#sărbătoreşteDobrogea 
ZIUA de Constanța recunoaște valoarea. Zece personalități vor primi, post-mortem, „Meritul dobrogean“

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii