Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
03:50 13 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul dr. Mariana Păvăloiu, istoric, Academia Navală „Mircea cel Bătrân“ - Mihail Kogălniceanu şi Dobrogea

ro

20 Nov, 2017 00:00 744 Marime text
Au trecut peste patru decenii de când, la sugestia regretatului prof. univ. dr. Gh. Dumitraşcu, mi-am ales tema tezei de licenţă, Mihail Kogălniceanu şi Dobrogea. A fost acceptată de către prof. univ. dr. Kovacs Iosif, de la Universitatea „Babeş-Bolyai“. Fiind un subiect inedit, şi căutările au fost dificile. La Biblioteca Academiei Române, la periodice, am studiat dezbaterile parlamentare publicate în Monitorul Oficial (1876 - 1891), la manuscrise, fondurile Mihail Kogălniceanu şi D.A. Sturdza, iar la B.C.S., manuscrisele nu erau încă orânduite şi am umblat prin grămadă. La Constanţa, de folos mi-au fost Arhivele Statului. Dar nu încerc acum să refac bibliografia unui demers.
 
Cert este că am aflat cât de mult a întreprins marele patriot, diplomat şi politician român Mihail Kogălniceanu pentru pământul acesta pe care străbunicii mei paterni, plecaţi din Imperiul austro-ungar (jud. Hunedoara şi Covasna) la începutul veacului al XX-lea, şi bunicii materni, veniţi în anii '20, din punctul de întâlnire al judeţelor Olt cu Vâlcea, s-au strămutat ca să-l muncească şi mai apoi să se odihnească în el. Fiecare dintre noi, cei născuţi pe aceste locuri, avem rădăcinile cel puţin într-una dintre Ţările Române - Moldova, Ţara Românească ori Transilvania, cu Banatul şi Partiumul.
 
Mihail Kogălniceanu şi-a documentat pledoariile pro Dobrogea, ţinute cu patos în Parlament, dar şi în cadrul lucrărilor Congresului de la Berlin, atât pe informaţii scrise deja de contemporani, dintre care ţinem să-l cităm pe bunul său prieten Ion Ionescu de la Brad, autorul cunoscutei lucrări Excursie agricolă în Dobrogea, dar şi pe observaţiile făcute direct, pe teren, de către trimişii săi, imediat după Pacea de la San Stefano. Specialiştii militari de la Marele Stat Major uniţi într-o comisie condusă de colonelul Ştefan Fălcoianu, au străbătut Dobrogea de la nord la sud şi i-au prezentat lui Mihail Kogălniceanu un raport amănunţit asupra situaţiei provinciei, vorbind despre o regiune bogată şi posibilă de uriaşe transformări odată încadrată în teritoriul României.
 
O a doua comisie a fost una civilă, condusă de George Curtu, director general în Ministerul de Interne, şi de Mihai Poenaru-Radu, director general în Ministerul de Justiţie. Scopul acestei comisii a fost de a studia regimul, serviciile publice, statistica, să facă ştiute necesităţile ce trebuiau rezolvate imediat după instalarea administraţiei româneşti în această provincie care, din anul 1417, a intrat sub stăpânire otomană.
 
Pe apă, canoniera Fulgerul, condusă de maiorul Ioan Murgescu, a întreprins un voiaj de la Sulina la sud de Mangalia, înaintându-i în luna iulie 1878 un raport în care a fost subliniată importanţa economico-strategică a coastei maritime pentru România.
 
M. Kogălniceanu a pornit de la realităţile momentului, o Dobroge din care ruşii nu se dădeau duşi, iar mahomedanii, în majoritate, din cauza nesiguranţei, plecau, ducând o luptă titanică pentru integrarea ei la ţară, cum nu a mai făcut-o un alt român. În toată această zbatere a lui pentru Dobrogea, a arătat clar că Dobrogea nu a fost primită la schimb cu darea Basarabiei, ci a fost judecată în funcţie de pierderea Basarabiei. Cu siguranţă că el a iubit Basarabia, familia sa îşi avea rădăcinile pe malul Kogălnicului, avea proprietăţi, dar acolo, la Berlin, a constatat, alături de prim-ministrul I.C. Brătianu, că este o cauză pierdută.
 
Prin urmare, şi-a concentrat întreaga atenţie asupra pământului dintre Dunăre şi mare. A luat măsuri energice, a dat legi legate de administraţie, de proprietate, de drepturi, garantându-le locuitorilor indiferent de etnie ori cult religios. Mulţi dintre cei plecaţi în bejenie au revenit la vetrele lor, iar sultanul, în semn de recunoaştere a meritelor sale în politica dusă faţă de musulmani, i-a decernat lui şi lui I.C. Brătianu Înaltul Ordin „Medgidie“.
 
S-a ocupat personal să aducă aici, în acest ţinut hulit de mai toţi colegii lui din parlament, oameni pe care să se poată bizui, care să se ridice la înălţimea problemelor ce trebuiau rezolvate, nume care au rămas în istoria locului: Remus Opreanu, prefect de Constanţa, George Ghica, prefect de Tulcea, iar guvernator, pe Nicu Catargiu, care a fost, de fapt, omul care a luat în primire Dobrogea.
 
Chiar a doua zi după trecerea administraţiei româneşti în Dobrogea, în „Monitorul Oficial“ din 15 noiembrie 1878, a fost publicat Regulamentul pentru împărţirea şi organizarea administrativă a Dobrogei, document ce credem că îi aparţine lui M. Kogălniceanu în totalitate, la data aceea el fiind cel mai bun cunoscător al realităţilor dobrogene, el răspunzând prin acest act prin măsuri viabile. A rămas acest act la baza Legii administrative din anul 1880.
 
A fost atinsă şi problema învăţământului: se spune, în articolul 18, că învăţământul este liber, că se vor înfiinţa şcoli primare în toate comunele din Dobrogea, că limba română va fi obligatorie pe lângă cea maternă, instrucţia în şcolile plătite de stat se va face fără plată.
 
Mihail Kogălniceanu a răspuns cu curaj unei interpelări primite la Cameră privind ridicarea de clădiri pentru şcoli: „Într-o ţară unde sunt ruine după război, e mai bine a avea şi în bordeie şcoli pentru instruire şi să nu amânăm până facem“.
 
A mers până la a se identifica cu Dobrogea şi probleme sale, nu numai prin preocupările legate de legislaţie etc., dar a devenit proprietar al unor întinse suprafeţe de pământ, a avut casă de locuit în Constanţa, iar la Tuzla, unde deţinea proprietăţi, a ridicat la anul 1884 o biserică al cărui hram este legat de prenumele a două fiinţe scumpe din viaţa lui: mama, Catinca, şi soţia, Ecaterina.
 
A fost acuzat de confraţii politicieni că ridicarea portului şi oraşului Constanţa va duce la ruinarea oraşelor-porturi Brăila şi Galaţi. Cu înţelepciune şi clarviziune, diplomatul a răspuns: „Cheia mântuirii noastre este drumul Dunării spre marea cea largă“.
 
Iată de ce îl considerăm ctitorul Dobrogei moderne, iar ziua de 14 noiembrie trebuie să primească acelaşi loc alături de 24 Ianuarie şi de 1 Decembrie!
 
P.S. Dobrogenii, recunoscători, când au fost celebrate două veacuri de la naşterea lui Mihail Kogălniceanu, au depus o coroană de flori la mormântul lui aflat în Cimitirul „Eternitatea“ din Iaşi. A fost singurul omagiu adus din afara Iaşului.
               
Cotidianul ZIUA de Constanţa publică, în această perioadă, mesaje dedicate Zilei Dobrogei, în cadrul proiectului #SărbătoreşteDobrogea, dedicat împlinirii a 139 de ani de la revenirea provinciei la România şi a 17 ani de activitate jurnalistică. Fie că Dobrogea este locul lor natal sau nu, personalităţi din diferite domenii şi reprezentanţi ai instituţiilor de pe plan local şi naţional ni s-au alăturat în acest proiect aniversar, transmiţând pentru cititorii noştri mesaje dedicate celebrării provinciei istorice dintre Dunăre şi mare. Rămâneţi alături de noi pentru a marca această sărbătoare!
 
Citeşte şi:
 
ZIUA de Constanţa lansează, în curând, Îndreptarul de iubire
 
Zi după zi, până la Ziua Dobrogei, ZIUA de Constanţa va fi semnalul, apelul, conştiinţa care #sărbătoreşte Dobrogea

Ziua Dobrogei, 139 de ani. 14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017

Ziua Dobrogei


#scrieDobrogea: Poveste de iubire multietnică, luminată de un far. Legenda Farului Genovez (galerie foto)

#sărbătoreşteDobrogea: Mesajul prof. Sorina Plopeanu, director al Casei Corpului Didactic Constanţa

#sărbătoreşteDobrogea: Mesajul prof. Narciz Amza

#citeşteDobrogea: „Noi ne socotim şi ne simţim români“

Ti-a placut articolul?

Comentarii