Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:08 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul companiei Comvex SA, unul dintre cei mai importanţi operatori portuari din Europa Centrală și de Est

ro

01 Dec, 2017 00:00 3293 Marime text
Prezent în economia Dobrogei de mai bine de două decenii și jumătate, COMVEX SA poate fi socotit unul dintre marii contributori la dezvoltarea acestei regiuni, dar și a României.
 
În calitatea noastră de cel mai mare terminal pentru manipularea mărfurilor solide vrac din zona Mării Negre, putem fi considerați adevărați ambasadori ai Dobrogei în Europa.
 
Comvex este unul dintre cele mai importante terminale specializate în operarea mărfurilor solide vrac din Europa Centrală și de Est și are posibilitatea de a acosta nave tip „cape size“ de mare capacitate, de până la 220.000 tdw. Acesta beneficiază de o bună poziție geografică, având acces la rețeaua de căi navigabile care străbate Europa, inclusiv fluviul Dunărea. Datorită localizării și a posibilității excelente de acces către zonele industriale ale Europei și din arealul Mării Negre, Comvex oferă partenerilor contractuali, cum ar fi furnizorii de materii prime din Australia, Brazilia, India, Africa, SUA și Canada, posibilitatea de a livra într-un timp optim materiile prime nu numai în interiorul țării, ci și către zonele industriale din Austria, Ucraina, Bulgaria, Ungaria și Serbia.
 
Societatea a fost înființată în 1991, fiind cel mai mare terminal specializat în operarea materiilor prime solide vrac din arealul Mării Negre, acoperind o suprafață de 700.386 mp în sudul Portului Constanța și dispunând de facilități complete și moderne de operare.
 
Terminalul de minereu a fost realizat înainte de anul 1989, pentru aprovizionarea cu materii prime a combinatelor siderurgice din România şi, în special, pentru Combinatul Siderurgic de la Galaţi. Terminalul de minereu dispune de un sector de primire a mărfurilor pe cale maritimă, un depozit şi un sector de expediere a mărfurilor pe apă cu nave fluviale (convoaie de barje) şi pe cale ferată.
 
Poziția geografică a terminalului face posibil accesul foarte ușor la rețeaua de navigație așa cum este Canalul Dunăre-Marea Neagră – Dunărea – Canalul Rhin Main, ce străbate practic întreaga Europă.
 
De la înființarea noastră, în 1991, am susținut și susținem proiectele importante ale județului, din respect pentru dobrogenii trăitori pe aceste meleaguri într-o simbioză multiculturală ce constituie model de conviețuire.
 
Le urăm tuturor dobrogenilor La mulți ani şi să trăiască în armonie!
 
Cotidianul ZIUA de Constanța publică, în această perioadă, mesaje dedicate Zilei Dobrogei, în cadrul proiectului #SărbătoreșteDobrogea, dedicat împlinirii a 139 de ani de la revenirea provinciei la România și a 17 ani de activitate jurnalistică. Fie că Dobrogea este locul lor natal sau nu, personalități din diferite domenii și reprezentanți ai instituțiilor de pe plan local și național ni s-au alăturat în acest proiect aniversar, transmițând pentru cititorii noștri mesaje dedicate celebrării provinciei istorice dintre Dunăre și mare. Rămâneți alături de noi pentru a marca această sărbătoare!

Citește și: 

Ziua Dobrogei, 139 de ani. 14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
 
Categorie Ziua Dobrogei

#scrieDobrogea
La 1 Decembrie 1918, rănită grav de ocupanți, Dobrogea își chema cetățenii acasă


#sărbătoreșteDobrogea 
Mesajul Dr. Dan Gabriel Sîmbotin, cercetător științific I, Filiala Iași a Academiei Române. 
Dobrogea și regăsirea de sine a românilor


#sărbătoreșteDobrogea
Mesajul acad. Prof. Dr. Păun Ion Otiman, Președintele Filialei Timișoara a Academiei Române


#sărbătoreșteDobrogea 
Mesajul ministrului Culturii și Identității Naționale, Lucian Romașcanu


#scrieDobrogea
Salvăm Edificiul Roman cu Mozaic sau... timpul mai are răbdare?
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii