Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
17:58 17 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul acad. prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai. Dobrogea - ademenirea noastră dinspre Mare

ro

29 Nov, 2017 00:00 555 Marime text
Dobrogea a fost odată scitică, apoi getică, apoi romană și romano-bizantină, romanică și românească, bulgară, turco-tătară, lipoveană și iar românească, cu toate urmele acestor populații păstrate ca filele de palimpsest. Pentru noi, românii, Dobrogea este, într-un fel tulburător, cel mai vechi pământ românesc, fiindcă aici a început sinteza daco-romană, înainte de a exista provincia Dacia, aici și-a revărsat dorul, în latină și în getică, poetul Publius Ovidius Naso, pe-aici a trecut și a poposit, cu folos etern, apostolul Andrei, aducând cu sine cuvântul Domnului. Dar Dobrogea a fost și un loc binecuvântat, deschis tuturor. Prin acest loc încins de ape, am comunicat mereu cu lumea largă, pregătind fără să știm sincronizarea noastră cu Europa. Prin acest loc, am putut uneori să percepem infinitul. De aceea, dacă vrem să ne putem imagina - atât cât putem noi, oamenii - nemărginirea, trebuie să mergem la Mare, adică în Dobrogea.
 
Cotidianul ZIUA de Constanța publică, în această perioadă, mesaje dedicate Zilei Dobrogei, în cadrul proiectului #SărbătoreșteDobrogea, dedicat împlinirii a 139 de ani de la revenirea provinciei la România și a 17 ani de activitate jurnalistică. Fie că Dobrogea este locul lor natal sau nu, personalități din diferite domenii și reprezentanți ai instituțiilor de pe plan local și național ni s-au alăturat în acest proiect aniversar, transmițând pentru cititorii noștri mesaje dedicate celebrării provinciei istorice dintre Dunăre și mare. Rămâneți alături de noi pentru a marca această sărbătoare!
 
Sursa foto: captura youtube.com
 
Citește și:
 
Ziua Dobrogei, 139 de ani. 14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
 
Categorie Ziua Dobrogei

#SărbătoreşteDobrogea: Mesajul lui Gabriel Lefter, președinte Curtea de Apel Constanţa

#sărbătoreşteDobrogea: Mesajul prof. dr. Vasile Nicoară, directorul Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân“ Constanţa

#scrieDobrogea: Povestea unui controversat edificiu aflat în suferinţă - cândva fost Palat Comunal, azi depozitar al istoriei oraşului (galerie foto)

#scrieDobrogea: Poarta maritimo-dunăreană a României în paragină - Sulina

Ti-a placut articolul?

Comentarii